Galerie Foto Incidente înaintea meciului Steaua – ‘U’ Cluj. Obiectele periculoase descoperite de Jandarmerie
articol scris de Digi Sport04.05.2022, 18:10
CSA Steaua și Universitatea Cluj se înfruntă în această seară, de la ora 19:00, în etapa cu numărul opt din play-off-ul Ligii 2, în direct pe Digi Sport 1.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Câțiva fani ai echipei 'U' Cluj, anchetați de Jandarmerie
Jandarmeria Capitalei a anunţat că, în urma unui control, s-au descoperit obiecte contondente în vehiculele şi asupra suporterilor echipei Universitatea Cluj care au făcut deplasarea la Bucureşti.
Jandarmii fac verificări, urmând a se întocmi actele necesare începerii unor anchete.
Galerie Foto
“În scop de prevenire a săvârşirii unor fapte antisociale, conform prevederilor legale în vigoare, la intrarea în municipiul Bucureşti, a fost efectuat un control al vehiculelor şi bagajelor aparţinând suporterilor echipei oaspete, precum şi un control corporal preventiv asupra acestor persoane.
Au fost depistate mai multe obiecte contondente, interzise de cadrul normativ actual, în acest context. În continuare, se fac verificări, urmând a fi întocmite actele necesare începerii cercetărilor”, a precizat Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, într-un comunicat.
Aproximativ o mie de fani ai echipei ‘U’ Cluj sunt așteptați în această seară pe stadionul Steaua – Ghencea.
CSA Steaua ocupă locul patru în play-off-ul Ligii 2, la 8 puncte de Universitatea Cluj.
Etichete: steaua , csa steaua , stadionul ghencea , u cluj , liga 2 , jandarmerie
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...