În anul în care Cristi Chivu s-a retras, Reșița poate reveni în Liga 1, după 14 sezoane!
08.04.2014, 12:01Cristi Chivu a debutat în prima ligă la vârsta de 16 ani și 10 luni, în tricoul lui CSM Reșița, iar formația din orașul natal al fostului "tricolor" poate reveni în primul eșalon după o pauză de 14 ani!
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
În vara trecută, Damila Măciuca a devenit Metalul Reșița, după ce Dan Nițu (patronul Damilei) și Cătălin Rufă (patronul CSM-ului Râmnicu Vâlcea) au realizat un schimb inedit de echipe. În 2014, an în care Chivu și-a anunțat retragerea, Reșița speră la o performanță notabilă.
Cu 34 de puncte după 21 de etape și la mare luptă pentru locul 3 în seria a doua a ligii secunde, Metalul Reșița visează cu ochii deschiși la promovare. În acest moment, reșițenii ar ocupa poziția a 6-a în play-off (DETALII), grație unor victorii de răsunet cu CSU Craiova (3-1), CSM Râmnicu Vâlcea (1-0) și Gloria Bistrița (2-1).
Etapa viitoare, Metalul are meci pe teren propriu cu UTA, echipă aflată la retrogradare. Cei mai importanți jucători ai echipei de astăzi de la Reșița sunt Zimmermann, Nogo, Murgoci, Neagoe, C. Vasile, C. Stoica și Oprița.
"Conform regulamentului ai voie să faci mutările astea numai dacă depui documentele în timp util, daca CEx aprobă și dacă această aprobare nu va fi atacată timp de 14 zile. Conform statului, ceea ce am făcut este regulamentar! Suntem o societate comercială fără datorii, care nu am încercat să facem divizări. Dacă nu ni s-ar fi permis de către FRF aceasta mutare n-am fi făcut asta. Dacă nu vom promova acum, o vom face la anul și tot o vom face. La momentul acesta, cei de la Târgu Mureș sunt cei mai mari contestatari, dar ei sunt cei care au cele mai mari datorii și au jucători neplătiți de trei luni de zile, singura echipă care a făcut divizare, iar conform regulamentului nu poate promova", a declarat la radio Sport Total FM patronul echipei reșițene, Cătălin Rufă.
Cristi Chivu a debutat în Liga 1 pe 30 august 1997, într-o partidă CSM Reșița - U Cluj 2-0, intrând în minutul 86, în locul lui Doană. Primul gol în prima ligă l-a marcat pe 1 aprilie 1998, în ziua în care tatăl său a decedat, la un joc cu Ceahlăul, câștigat de reșițeni cu 5-1. Stadionul pe care evoluează CSM Metalul Reșița poartă numele "Mircea Chivu", după tatăl fostului fundaș de la Ajax și Inter.
1999-2000 a fost ultimul sezon în care Reșița a avut echipă în prima ligă
1 titlu și 1 Cupă a cucerit CSM, în 1931, respectiv în 1954
Etichete: cristi chivu , chivu retragere , metalul resita , chivu 2014 , chivu resita , csm resita , marius chivu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...