Ilie Poenaru l-ar băga titular pe Gabi Tamaș, dacă acesta ar mai juca fotbal: ce a făcut conducătorul de club joi
articol scris de Digi Sport14.03.2024, 18:57
Ilie Poenaru (47 de ani), noul antrenor de la Concordia Chiajna, a vorbit despre Gabi Tamaș (40 de ani), care ocupă postul de manager sportiv la gruparea ilfoveană din Liga 2.
Liga Națiunilor: Portugalia - Polonia, vineri, 21:45, DGS 1
Media: Fotbal Club, vineri, 23:45, DGS 1
Atât Ilie Poenaru, cât și Gabi Tamaș au fost prezentați la Concordia Chiajna în cadrul unei conferințe de presă care a avut loc joi, la prânz.
Gabi Tamaș, bun de joc și după retragere. Ce a spus Ilie Poenaru despre el
Gabi Tamaș s-a retras din cariera de jucător de fotbal profesionist în urmă cu cinci luni, de la Concordia Chiajna. Acum, acesta revenit pe o funcție de conducere în cadrul clubului.
Deși s-a retras de aproape jumătate de an, Gabi Tamaș nu lasă sportul deoparte. Fostul fundaș s-a antrenat cu jucătorii de la Chiajna la ședința de pregătire care a avut loc joi dimineața sub comanda lui Ilie Poenaru.
Ilie Poenaru a spus la conferința de presă că Tamaș ar putea juca fotbal profesionist și la ora actuală, având în vedere condiția fizică bună pe care o are.
”Dacă ar juca, ar fi titular! Dar a ales să nu mai joace și-i respectăm decizia. Când mi-a zis domnul președinte Tănase că vine Tamaș ca oficial am fost foarte bucuros.
Vom face echipă bună, sunt convins, are mare experiență”, a spus Ilie Poenaru, la conferința de presă.
Ce a spus Gabi Tamaș la prezentarea de la Chiajna
Revenit la Concordia Chiajna pe o funcție de conducere, Gabi Tamaș a spus ce își propune alături de gruparea ilfoveană din Liga 2, alături de antrenorul Ilie Poenaru.
”Mi s-a mai propus să fiu președinte la FC Voluntari, dar nu semnasem contractul (n.r. în trecut). Aici am semnat. Am semnat până în vară, adică pe două luni, să văd dacă pot ajuta cu experiența mea și să vedem dacă îmi place.
M-am înscris și la cursurile de la FRF, voi pune în aplicare și ce voi învăța acolo. Eu am carnetul de antrenor, aștept ca FRF să dea drumul la cursuri. S-au înființat cursuri cu acordul UEFA.
Vom face dacă avem baremul de meciuri la națională, în Liga 1 și campionatele externe, vom putea face A-ul și B-ul cumulat. Mă voi înscrie și acolo. Să le am pe toate la mână.
Înainte să semnez am mai fost căutat de alte trei echipe din Liga 1, printre care și Dinamo. Am avut discuții cu domnul Nicolescu și Voicu. Am ales să vin aici, e un proiect serios.
El (n.r. Ilie Poenaru) va decide pe tema fotbalului, eu doar voi putea veni cu ceva argumente. Eu aduc doar niște hârtiuțe cu anumiți jucători. Eu nu vreau să-l stresez. Eu muncesc pe partea mea, el pe partea lui.
Noi am venit acum. Nu suntem în criză, dar știți cum e. E păcat că s-a ajuns aici. Dacă totul iese bine, și la anul o să fie bine”, a spus Gabi Tamaș, la conferința de presă.
Tamaș este la prima funcție oficială de după renunțarea la activitate, în timp ce Poenaru a mai antrenat echipele Academica Clinceni, Gaz Metan Mediaș, UTA și Voluntari.
Cariera lui Gabi Tamaș
Galerie Foto
Tamaș începea fotbalul profesionist în vara anului 1999 la FC Brașov, formația din orașul său natal. De atunci și până în prezent, fostul fundaș a evoluat în campionatele din România, Turcia, Rusia, Spania, Franța, Anglia, respectiv Israel și a bifat 67 de selecții pentru naționala mare a României, pentru care a marcat trei goluri.
Meciul de debut la prima reprezentativă a avut loc în februarie 2003, atunci când Tamaș a intrat în minutele de prelungire ale duelului cu Slovacia (2-1), în locul lui Contra.
Gabi Tamaș are 557 de meciuri jucate pentru echipele de club la care a activat, iar 190 de partide au fost în primul eșalon din România:
- FC Brașov,
- Dinamo,
- Galatasaray,
- Spartak Moscova,
- Celta Vigo,
- Auxerre,
- West Brom,
- CFR Cluj,
- Doncaster Rovers,
- Watford,
- FCSB,
- Cardiff,
- Hapoel Haifa,
- Astra Giurgiu,
- Universitatea Cluj,
- FC Voluntari,
- Petrolul
- Concordia Chiajna.
Etichete: gabi tamas , ilie poenaru , gabi tamas concordia chiajna , ilie ponearu concordia chiajna
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Zeci de copii şi adulţi din România au fost transformați în sclavi și exploataţi mai bine de zece...