Hermannstadt - Viitorul 1-1 | Sibienii au rămas mască. Ce le-a spus arbitrul. "A dat penalty, după ce a spus că a fost în afară"
08.11.2019, 22:52VIDEO Hermannstadt - Viitorul 1-1 | Fază inexplicabilă la meciul Hermannstadt - Viitorul, din etapa a 16-a. În minutul 74, arbitrul a oprit jocul la un duel dintre Petrescu și Gabriel Iancu, iar inițial a dictat lovitură liberă din afara careului.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
După câteva secunde bune, Adrian Cojocaru a spus că e penalty, spre surprinderea jucătorilor Viitorului, care și-au pus mâinile în cap. Pe reluare s-a văzut că cei doi jucători s-au atins în careu, nu în afara lui. Cu toate acestea, Petrescu se jură că nu e vinovat. Ba mai mult, Dâlbea a decis să dea mingea în afara terenului, iar apoi Petrescu a fost eliminat.
"Chiar ne-am dorit să câştigăm acest meci, cu toate că am jucat contra unei echipe foarte bune. Am făcut un joc foarte bun, am avut ocazii, am stat foarte bine în careu. Nu vreau să vorbesc despre arbitraj. Mă întreb oare dacă, la primul penalty, Dâlbea nu dădea mingea afară, ce se întâmpla.
Cu un punct cu Viitorul, e cât de cât ok. Am avut şi eu timp să mă uit la fază. Am pus mâna să protejez mingea, am avut în prima fază prim planul, după aia am ridicat mâna tocmai ca arbitrul să vadă că nu e nici urmă de fault. Cu toate acestea, a dictat penalty după ce a spus că faultul a fost în afara careului. Am rămas surprinşi cu toţii", a precizat Petrescu.
VIDEO cu rezumatul meciului:
Etichete: viitorul , hermannstadt , hermannstadt viitorul , arbitraj hermannstadt
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...