Gloriile Rapidului s-au reunit într-un loc simbolic: Linia 14 din Gara de Nord. Acolo se cazau înaintea deplasărilor
12.06.2015, 20:37Fostele glorii din Giuleşti fac tot posibilul pentru a menţine spiritul echipei viu. Vineri, legendele Rapidului s-au întâlnit cu fanii lângă locul din care alb-vișiniii plecau, pe vremuri, în cantonamente: Linia 14 din Gara de Nord.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Locaţia este una simbolică. Lângă ea, încă există clădirea în care fotbaliştii stăteau în cantonament, iar apoi plecau cu trenul în deplasări, în anii '70-'80. Ioan Goanţă, Leontin Toader, sau Marian Rada au luat parte la eveniment, alături de câţiva suporteri.
"Cariera mea la Rapid a început de la această linie. În '84, când am venit am fost cazat aici. În spate era casa noastră, Gara de Nord era curtea noastră.", a spus fostul portar Leontin Toader, care a petrecut 11 ani ca fotbalist în Giulești.
Locul de cantonament de lângă linia 14 a Gării de Nord a fost abandonat la începutul anilor '90.
Printre cei prezenți la evenimentul de vineri s-a numărat și Ilie Balaci, fosta glorie a Craiovei, care nu a jucat vreodată în mod oficial pentru "feroviari".
Anul trecut, în iunie, la aniversarea de 91 de ani a Rapidului, "Minunea Blondă" a jucat un meci de old boys cu fostele glorii ale Rapidului. A îmbrăcat în premieră tricoul alb-vișiniu și a spus că și-ar fi dorit să o facă și în mod oficial, dar a rămas un vis neîmplinit.
"Nu mă așteptam niciodată să mai joc în tricoul Rapidului, cu toate că mi-ar fi plăcut. M-a mai întrebat lumea de ce, sau de ce spun acum. Am spus-o de multe ori, nu e prima dată și nu o spun pentru că e Rapid într-o situație grea.", spunea, atunci, Ilie Balaci.
Gloriile Rapidului s-au reunit la inițiativa lui Lucian Ionescu, fostul ofițer de presă și director de imagine al clubului giuleștean, actualmente la FC Voluntari. În ultimele luni, acesta a organizat mai multe reuniri ale fotbaliștilor de legendă din Giulești, în amintirea lui Nicolae Manea, fostul jucător, antrenor și conducător al "feroviarilor", care a decedat anul trecut.
PROGRAMUL TV COMPLET AL CANALELOR Digi Sport
Etichete: reunire rapid , rapid reunire , glorii rapid , reunire glorii rapid , glorii rapid gara de nord , linia 14 rapid , rapid linia 14 glorii , legende rapid , legende rapid linia 14
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...