FRF nu vrea derby-ul Craiovei în Bănie. "Jucăm acolo, i-am înștiințat, nu le-am cerut voie"
09.09.2013, 21:35Sâmbătă se joacă derby-ul Craiovei, între echipa finanțată de Adrian Mititelu, Universitatea și CS Universitatea, club înființat cu sprijinul Primăriei. Gazdă a disputei, formația lui Mititelu a cerut Federației Române de Fotbal să joace partida pe arena "Ion Oblemenco", dar a fost refuzată.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Motivul e unul regulamentar, federația susținând că nu a fost înțtiințată cu șapte zile înainte de disputarea jocului de schimbarea locului de disputare, în condițiile în care Universitatea s-a înscris în campionat și a anunțat că va juca la Severin meciurile de pe teren propriu.
Adrian Mititelu a vorbit în direct la Special, pe Digi Sport 1, despre această situație: "Am anunțat Federația sâmbătă, 7 septembrie, cu 7 zile înainte. I-am anunțat unde vom juca, nu le-am cerut în mod expres aprobarea. Dreptul acesta mi-e garantat de Constituție. Noi nu încălcăm regulamentul, e o regulă să jucăm acolo unde avem sediul social. Am pus trei stadioane când ne-am înscris: Petroșani, Severin și Craiova. Federația nu vrea să ne lase pe Oblemenco pentru că le e teamă de reacția publicului. Eu vreau ca toate meciurile de acasă să le joc la Craiova. Nu vom accepta o încălcare a Constituției și o umilință. Nu am nici decizie administrativă că nu am voie pe arena Ion Oblemenco. Următorul meci de acasă îl vom juca pe Ion Oblemenco. Am un protocol în vigoare, din 2010. Acolo recunoaște investițiile făcute de mine acolo."
Etichete: derby , fotbal , liga 2 , universitatea craiova , adrian mititelu , craiova , derby craiova
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...