FOTO EXCLUSIV Adrian Mititelu, contestat la primul antrenament al Craiovei
24.07.2013, 20:32La o zi de la reunirea lotului și de când jucătorii au făcut vizita medicală, FC Universitatea Craiova a început și primul cantonament al verii. Fanii l-au criticat pe patronul Adrian Mititelu încă de la întâiul antrenament desfășurat sub comanda lui Nicolo Napoli la Calafat, pe terenul Dunării.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Circa 10 suporteri, membri ai facțiunii Ultras - unul dintre cele mai vocale grupuri atunci când vine vorba de poziții contra lui Mititelu - au arborat mai multe bannere prin care îi cer omului de afaceri să renunțe la echipă.
"Pleacă, Mititelu", "Vinde" și "Ți-o zicem de ani întregi / Nu te vrem și nu-nțelegi" sunt doar trei dintre mesajele împotriva patronului sub comanda căruia clubul fanion al Olteniei a fost dezafiliat în 2011.
Galerie Foto
La antrenamentul de miercuri au participat și aproximativ 60 de localnici din Calafat, printre care s-a numărat și tatăl fostului căpitan al echipei naționale, Gică Popescu. Aceștia nu au fost de acord cu acțiunea facțiunii din "Bănie", iar câțiva dintre ei au sărit să dea jos bannerele arborate pe gardul terenului. "Să puneți bannere la voi, la Craiova, nu la Calafat!", le-au strigat localnicii membrilor grupului de ultrași din care făcea parte și Sherif Kadour, unul dintre fanii care au pătruns pe teren la finala UEFA Europa League de la București și care în această primăvară a protestat la înălțime, cățărat pe unul dintre stâlpii nocturnei de la stadionul Ion Oblemenco (VIDEO ȘI DETALII AICI). Lucrurile nu au degenerat, însă la baza sportivă și-au făcut apariția și patru jandarmi. Nu s-a lăsat cu amenzi, fiindcă oamenii legii nu au avut niciun motiv să îi sancționeze pe suporteri.
Protestele ultrașilor vin la doar trei zile de când autocarul nou înființatei CS Universitatea Craiova a fost vandalizat la Severin, chiar înaintea plecării în cantonamentul din Serbia. "CS + FRF nu este U Craiova" și "Știința este numai una" au fost mesajele scrise pe autocarul echipei primăriei, în primele proteste vocale îndreptate împotriva formației aflate sub comanda lui Erik Lincar (DETALII AICI). Peluza Sud s-a "semnat" atât pe autocarul CS U Craiova, cât și pe bannerele cu mesaje împotriva lui Adrian Mititelu.
Etichete: universitatea craiova , mititelu craiova , adrian mititelu , ultras , fc universitatea craiova , sezione ultra , sezione ultra 2000 , suporteri craiova , craiova protest , craiova nicolo napoli , craiova calafat , dunarea calafat , galerie craiova
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...