Focar de Covid-19 la CSM Reșița. Partida cu Chiajna a fost amânată
30.10.2020, 13:36Clubul de fotbal CSM Reşiţa a anunţat, vineri, pe un site de socializare, că partida cu Concordia Chiajna, din etapa a 10-a a Ligii a II-a, a fost amânată din cauza unui focar de coronavirus în cadrul lotului său.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
"Din cauza numeroaselor cazuri pozitive din cadrul clubului şi a existenţei unui focar în evoluţie, meciul de mâine (n.r. - sâmbătă) împotriva celor de la Concordia Chiajna a fost anulat", se menţionează pe pagina de Facebook a grupării bănăţene.
Partida de fotbal CSM Reşiţa - Concordia Chiajna, din cadrul etapei a 10-a a Ligii a II-a, era programată pentru sâmbătă, de la ora 11:00.
Covid-19 a lovit mai multe echipe din primele două ligi, dar și naționala U 21
De la 12 iunie, când au fost reluate meciurile de fotbal, au fost confirmate mai multe cazuri de infectare cu COVID-19 la jucători şi angajaţi ai unor cluburi din Liga I (FC Dinamo, FC Botoşani, CFR Cluj, Universitatea Craiova, Politehnica Iaşi, Astra Giurgiu, FCSB, FC Argeş, UTA, Chindia Târgovişte, FC Viitorul Constanţa, FCSB, FC Hermannstadt şi FC Voluntari) şi Liga a II-a (Concordia Chiajna, Petrolul Ploieşti, ASU Poli Timişoara, Turris Oltul Turnu Măgurele, FC U Craiova 1948, Pandurii Târgu Jiu, FC Farul Constanţa, CSM Reşiţa, FK Csikszereda, FC Rapid, Ripensia Timişoara, Gloria Buzău, ''U'' Cluj, ACS Viitorul Pandurii Târgu Jiu).
În rândul arbitrilor, în lotul pentru primele două eşaloane, au fost depistate până acum zece cazuri, persoanele în cauză fiind oprite de la delegări de Federaţia Română de Fotbal.
De asemenea, în cadrul echipei naţionale de tineret a României, care a participat la partidele cu Ucraina şi Malta din preliminariile Campionatului European Under 21 de anul viitor, au fost depistaţi pozitiv la COVID-19 nouă fotbalişti plus un membru al staff-ului tehnic.
Agerpres
Etichete: liga 2 , csm resita , covid-19
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...