Video Farul a învins Petrolul și Aerostar, dar Ianis Zicu rămâne prudent: ”Nu m-am lămurit dacă ne putem bate la campionat”
05.09.2020, 17:20Farul a început perfect noul sezon al Ligii 2, cu maximum de puncte după primele jocuri, 2-1 cu Petrolul și 1-0 cu Aerostar, dar Ianis Zicu se ferește, cel puțin deocamdată, să anunțe promovarea drept obiectivul echipei.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
La finalul meciului cu Aerostar Bacău, Ianis Zicu a ținut să laude atitudinea și determinarea arătate de jucătorii săi, iar victoria, chiar dacă a fost obținută cu greu, în inferioritate numerică din minutul 45, a fost meritată.
VIDEO cu rezumatul meciului Farul - Aerostar Bacău:
Ianis Zicu, după Farul - Aerostar Bacău
”A fost greu, dar e o victorie meritată, am avut situațiile mai clare. Am o echipă de băieți foarte inteligenți, muncitori. Astăzi s-a văzut câtă dorință au. Sunt bucuros că antrenez un astfel de grup, sper să am mereu un astfel de colectiv.
Eu nu mă pot supăra pe niciun jucător, niciodată nu o voi face. Pot fi doar dezamăgit pentru o decizie, dar atât, pentru că știu câtă muncă se depune la antrenament, uneori în condiții grele.
Credeam că putem obține șase puncte în primele două etape, altfel nu mai eram aici”, a declarat Ianis Zicu, la finalul meciului.
Etapa viitoare, Farul joacă la Timișoara, împotriva lui ASU Poli, meci pe care Ianis Zicu speră să-l câștige, pentru a-și păstra locul fruntaș. Totuși, antrenorul constănțenilor nu transmite, cel puțin deocamdată, că Farul are obiectiv promovarea directă.
”Mă gândesc doar la victorie pentru meciul de la Timișoara, trebuie să rămânem în față. Nu m-am lămurit dacă ne putem bate la campionat, mai aștept o etapă”, a transmis Ianis Zicu.
VIDEO cu interviul oferit de Ianis Zicu, după Farul - Aerostar Bacău 1-0:
Etichete: ianis zicu , rezultate liga 2 , meciuri liga 2 , farul aerostar bacau
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...