EXCLUSIV Condiţia pusă de Daniel Niculae pentru a reveni la Rapid
21.01.2014, 13:57Aflaţi în pregătire la ProRapid, giuleştenii încearcă să se organizeze astfel încât startul pregătirilor să-i găsească în formă maximă. După tentativa eşuată de a se întări cu Janos Szekely şi Marius Constantin, cei care au plecat după o singură zi, Viorel Moldovan încearcă în continuare să-i convingă pe doi foşti coechipieri, Emil Dică şi Daniel Niculae să joace pentru Rapid din retur.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
În cazul primului au fost purtate discuţii cu oficialii nemţeni, pentru că Dică este sub contract şi o rezolvare favorabilă depinde numai de potenţialii investitori aşteptaţi în Giuleşti. Important este că jucătorul este de acord cu o revenire. Daniel Niculae nu a semnat încă şi şansele ca el să revină în Giuleşti cresc: „Dacă nu voi găsi angajament până la mijlocul lui februarie, revin acasă”, a mărturisit Nico unor apropiaţi.
5 jucători, OUT!
Până la eventuale întăriri, Viorel Moldovan a mai făcut o primenire a lotului, renunţând la 5 jucători care erau în probe: „Vreau să lucrez cu un lot cât mai apropiat de formula cu care atacăm promovarea. Nu este timp de experimente”, a spus tehnicianul rapidist.
Au mai primit un salariu
Situaţia din punct de vedere financiar-administrativ nu este nici pe departe rezolvată. Vişiniii au mai primit o gură de oxigen dintr-o tranşă venită de la Astra în contul lui Alex Ioniţă, bani cu care s-a plătit un salariu restant, s-a achitat cantonamentul din Antalya şi s-a luat un rând de echipament.
Aşteaptă decizia tribunalului
Totuşi, în calculele pe care le fac pentru promovare, rapidiştii încep să se raporteze la zvonurile că formaţia din Brăila se va desfinţa şi că trupa din Clinceni a renunţat la lupta pentru primul eşalon. Oricum, marele examen pentru Rapid este cel din 14 februarie când este un nou termen la tribunal pentru aprobarea planului de reorganizare. „Nu prea mai este timp nici de amânări...Trebuie să ştim dacă e albă sau neagră, pentru că în scurt timp vine peste noi dosarul de licenţiere şi fără o situaţie clară s-ar putea ca eforturile noastre de a promova să fie iarăşi în van. Ar fi culmea ca după ce am fost retrogradaţi, deşi noi sportiv reuşisem să ne salvăm, acum să nu fim lăsaţi să promovăm, chiar dacă pe teren noi vom obţine acest drept!”, afirmă veteranul lotului Daniel Pancu.
Etichete: rapid , transfer , daniel niculae , transferuri rapid , daniel niculae rapid , revenire , niculae revine la rapid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...