Eugen Trică face pe bucătarul, iar Martin Tudor tunde gazonul. Cei doi au ieşit campioni cu CFR Cluj şi Steaua
07.05.2019, 14:44Eugen Trică a surprins pe toată lumea atunci când a acceptat să preia Sportul Snagov în iarnă. Era liderul Ligii a 2-a, dar problemele financiare grave erau cunoscute de toată lumea. În ciuda speranţelor sale şi a promisiunilor pe care le-a primit, situaţia a continuat să se deterioreze.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Atât de grav încât pentru a ţine grupul cât de cât unit, Trică face de multe ori pe bucătarul, iar Martin Tudor pe ajutorul său. În plus, fostul portar, care a câştigat două titluri cu Steaua, pune mâna şi pe maşina de tuns iarbă pentru a aranja gazonul. Trică a ieşit şi el de două ori campion al României, cu CFR.
"Probabil că a fost şi o greşeală de-a mea. M-am gândit la o strategie. Că stadionul din Ghermăneşti, Wembley şi aşa mai departe, că avem cele mai bune condiţii. Am încercat ceva.
Dar, din păcate, cum toată lumea ştie, nu sunt condiţii pentru a face performanţă. Aceşti băieţi d-aia trebuie felicitaţi. Sunt admirabili, joacă fără bani, să ştiţi că fără bani joacă. Sunt momente în care mă transform în bucătar, Martin Tudor la fel. Tunde gazonul. Şi asta e!", a explicat Eugen Trică, la finalul meciului Sportul Snagov-Chindia 0-1.
La Sportul Snagov sunt jucători care nu au mai luat salariu din toamna anului trecut
Situaţia la echipă este una de-a dreptul catastrofală. Câţiva jucători nu au mai văzut salariul de 5 luni, dar cei mai mulţi nu şi-au mai luat bani de 7, 8 luni. Laurenţiu Diniţă, unul dintre secunzi, a plecat, la fel au procedat preparatorul fizic şi unul dintre masori. Apa de la antrenamente şi-o cumpără singuri, la fel se întâmplă cu bandajele şi alte materiale necesare fotbaliştilor. Trică ar fi putut pleca şi el, chiar putea prelua altă echipă, dar din solidaritate cu jucătorii a decis să rămână.
Sportul Snagov-Chindia 0-1, reacţie furibundă a lui Eugen Trică
Luni, Sportul Snagov a ţinut-o în şah pe Chindia Târgovişte, în direct pe Digi Sport 1, până în ultimele secunde ale prelungirilor. Căpitanul oaspeţilor, Liviu Mihai, a marcat golul izbăvitor.
În minutul 16, la o fază de la mijlocul terenului, antrenorul Snagovului a părut că-şi iese din minţi. A rupt-o la fugă spre arbitrul meciului pentru a-i cere socoteală și a fost la un pas să pătrundă în suprafața de joc. Trică a fost ținut cu greu de unul dintre oamenii din staff, care s-a lăsat păgubaș după ce antrenorul s-a smucit și a continuat să-i reproșeze ceva centralului.
Tehnicianul de 42 de ani a scăpat de eliminare şi a primit doar cu un avertisment din partea arbitrului Florin Andrei.
Video cu golul marcat de Liviu Mihai în momentul în care cronometrul arăta fix minutul 92:00.
Etichete: eugen trica , sportul snagov , martin tudor , video sportul snagov-chindia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...