Video Erik Lincar și Nae Constantin, după Petrolul - U Cluj 1-0: ”Fotbalul așteaptă greșeala”/”Meciul s-a decis cum mă așteptam”
articol scris de Digi Sport07.12.2021, 20:06
Petrolul a învins-o pe U Cluj, 1-0, în runda cu numărul 16 din Liga 2, ultima din acest an, și a încheiat 2021 pe prima poziție, la șapte puncte în fața lui Hermannstadt.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Partida de pe stadionul ”Ilie Oană” a fost decis în minutul 68, în urma unui corner. Măzărache a reluat cu capul spre poarta clujenilor, Gorcea a respins în față, iar Cebotaru a împins mingea în plasă din doar câțiva metri. A fost a 14-a victorie a Petrolului în primele 16 etape ale sezonului din Liga 2.
Declarațiile lui Lincar și Constantin, după Petrolul - U Cluj 1-0, ultimul meci al anului în Liga 2
La final, ambii antrenori au vorbit despre partidă. Erik Lincar, tehnicianul lui U Cluj, a scos în evidență forța ”Lupilor Galbeni” la fazele fixe, în timp ce Nae Constantin, antrenorul Petrolului, și-a felicitat elevii pentru parcursul excelent, la care a recunoscut că nu se aștepta în momentul în care a preluat echipa.
”Petrolul e specialistă la fazele fixe. În prima repriză, ne-am apărat foarte bine. Până la acea fază, am interpretat foarte bine jocul din punct de vedere tactic, dar, din păcate, după ce am primit gol, era clar că trebuia să riscăm, ne-am deschis și și-au mai creat ocazii de a marca.
Fotbalul așteaptă greșeala. Eu tot timpul am încercat să fiu corect și pot să spun că în această seară arbitrajul a fost bun. În Liga 1 au fost multe probleme. Trebuie să avem încredere în arbitri, sunt ca niște judecători și trebuie să fie mai responsabili pentru că de multe ori greșesc și nu-și asumă.
O spun din nou. Am pierdut acest joc, dar arbitrajul a fost bun. Sper să mai fie dueluri cu Petrolul, e o echipă care se va întări cu siguranță în iarnă. Cred că lupta pentru locul doi rămâne deschisă. Petrolul și-a creat un avantaj destul de mare și cred va fi greu ca cineva să o mai prindă. Va trebui să ne întărim și să privim cu încredere anul următor”, a declarat Erik Lincar.
Nae Constantin, bucuros după ce Petrolul a încheiat anul pe primul loc în Liga 2
”Ce pot să zic? Un meci echilibrat, eram sigur că așa se va desfășura. S-a decis exact cum mă așteptam, după o fază fixă. Mă bucur că am câștigat și aștept să mergem să sărbătorim.
Lucrăm în fiecare săptămână fazele fixe. Nici nu am visat să fim unde suntem. Am venit într-o perioadă destul de grea pentru Petrolul, nu mă așteptam. În continuare spun că nu e nimic jucat, în play-off vor fi meciuri care pe care. Mai e mult de jucat.
Mai sunt 39 de puncte în joc. Dacă nu câștigi 2-3 meciuri, ești deja pe locul 2-3. Ne dorim să aducem jucători peste ce avem. A fost un an de vis. Mi s-au întâmplat lucruri la care nu mă gândeam. Trăiesc clipa alături de toată suflarea petrolistă. Îmi doresc din tot sufletul ca la sfârșit să promovăm”, a spus Nae Constantin.
VIDEO Declarațiile lui Erik Lincar și Nae Constantin
VIDEO Rezumat Petrolul - U Cluj 1-0
Etichete: petrolul u cluj , erik lincar , antrenor petrolul , nae constantin , etapa 16 liga 2
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...