Video ”E strigător la cer!” Ovidiu Burcă a răbufnit după CSA Steaua - Dinamo
articol scris de Digi Sport18.04.2023, 22:20
Partida dintre CSA Steaua și Dinamo, disputată pe stadionul Ghencea, s-a încheiat cu victoria ”Militarilor”, scor 2-0, în etapa a patra din play-off-ul Ligii 2.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Ovidiu Burcă: ”A fost un duș rece pentru noi, care ne face bine!”
La finalul partidei, Ovidiu Burcă a lăsat să se înțeleagă faptul că nu a fost mulțumit de arbitraj, însă a subliniat faptul că acest pas greșit nu îi va împiedica pe ”Câini” să spere până la final la promovarea în SuperLiga României.
Antrenorul lui Dinamo crede că echipa este pe drumul cel bun, iar progresele făcute de la începutul sezonului sunt semnificative.
Totodată, Burcă a mărturisit că, în opinia sa, o promovare a celor de la CSA Steaua în acest an este imposibilă.
”Este o înfrângere care ne doare, ne pusesem mari speranțe, mai ales pentru suporteri. Nu știu dacă am făcut cea mai strălucită partidă, dar când faci asemenea greșeli, te pedepsesc adversarii. O primă repriză în care nu mi-a plăcut cum am controlat jocul. Prea puțină fluiditate în centrul terenului, a doua repriză mult mai bună, am avut și ocazii, dar rămânem cu această înfrângere care doare.
Nu știu care a fost organizarea acestui meci, dar nu mi se pare normal normal să venim cu 50 de minute înaintea partidei. Am vrut să prelungim începutul meciului, dar nu s-a putut. Ne-a scos din ritm, dar asta este. Se întâmplă astfel de lucruri la derby-uri, sper să nu fie ceva grav.
Nu o să arăt cu degetul spre arbitraj, încerc să stau departe de lucrurile astea, eu pot doar să mă duc la finalul meciului să le strâng mâna sau nu, astăzi nu am făcut-o.
A fost un duș rece pentru noi, care ne face bine. Nu am făcut un meci rău, dar uneori aceste înfrângeri vin bine, chiar dacă nu a venit în momentul potrivit. Echipa a crescut mult ca joc, ca omogenitate, dar sunt anumiți pași peste care nu poți să treci. E nevoie de răbdare. Am făcut progrese foarte mari. Trebuie să tragem anumite învățăminte și să luptăm până la final.
Steaua nu va avea drept de promovare în acest an, iar această inițiativă de lege e strigător la cer… nu cred că Steaua și suporterii lor au nevoie de un astfel de ajutor.
Nu poți să schimbi legi acum, ciudat, tocmai în săptămâna asta, mi se pare cel puțin straniu. Nu cred că legea va trece de Curtea Constituțională”, a spus Ovidiu Burcă, la finalul meciului.
VIDEO Rezumatul partidei CSA Steaua - Dinamo 2-0
Etichete: steaua , dinamo , ovidiu burca
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...