Dumitru Dragomir cere măsuri dure împotriva conducătorilor de la CSA Steaua: ”Au dormit în bocanci”
articol scris de Digi Sport29.07.2022, 22:55
CSA Steaua se pregătește pentru al doilea an de Liga 2, însă, cel mai probabil, nu va avea din nou dreptul de a promova în Superliga la finalul sezonului viitor, pentru că încă nu și-a schimbat forma de organizare.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
- Noul sezon din Liga 2 va începe pe data de 6 august, iar cele mai interesante partide vor putea fi urmărite în direct pe canalele Digi Sport.
Dumitru Dragomir critică conducerea CSA Steaua
Dumitru Dragomir (76 de ani), fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), e de părere că este o lipsă de respect din partea conducerii clubului CSA Steaua faptul că nu a reușit să schimbe forma de organizare a grupării din Ghencea, pentru a avea dreptul de a promova în următorul sezon de Liga 2. Fostul șef de la Ligă susține că anumite persoane din conducerea clubului ar trebui să plece pentru că nu au reușit acest lucru.
”Ce se întâmplă în Ghencea este de noaptea minții. Nu am văzut atâta incompetență în viața mea. Oamenii ăia din conducere cred că nu realizează în ce situație se află.
Și-au mai bătut joc de suporteri încă un an, iar după părerea mea trebuie să cadă cât mai repede niște capete din conducere. Nu ai cum să nu-ți rezolvi nici acum formele pentru a obține dreptul de promovare. Dacă nu ai făcut asta până cum, atunci înseamnă că nu îți respecți suporterii.
Li s-a spus mură în gură ce trebuie să facă! Dar ei ce au făcut? Au dormit în bocanci! Nu au pe unul care să se priceapă la fotbal. L-au avut pe Ogăraru, dar l-au trimis la copii și juniori. Nu vor mai avea timp să facă nimic.
Și uite așa le râde pe bună dreptate Gigi Becali în nas. Incompetența și prostia se plătesc scump de tot. Eu nu știu ce mai caută Daniel Oprița la ei. Vrea să se joace de-a antrenoratul și sezonul viitor? Că practic aia e o joacă, nu e o meserie profesionistă, atât timp cât tu antrenezi efectiv degeaba.
Cum îți mai motivezi jucătorii? Ce le spui celor pe care i-ai adus în această vară, după ce le-ai zis că echipa o să aibă drept de promovare? E incredibil”, a declarat Dumitru Dragomir, potrivit ProSport.
- În prima etapă din Liga 2, CSA Steaua va juca în compania celor de la Metaloglobus.
Daniel Oprița a anunțat dacă CSA Steaua va putea promova în acest sezon
Daniel Oprița, prezent în platoul emisiunii Liga Digi Sport, a fost întrebat despre dreptul la promovare a celor de la CSA Steaua.
Antrenorul a mărturisit că, în urma discuțiilor cu conducerea clubului, acesta a fost anunțat că sunt șanse mici ca echipa să aibă drept de promovare în acest sezon.
”În momentul acesta nu putem promova. M-am interesat și eu, dar deocamdată nu. Trăim cu speranța. Au fost jucatori pe care nu i-am adus ușor care au venit crezând că vom avea drept de promovare. Au niște bonusuri în cazul promovării, dar acum nu le pot lua chiar dacă acestea sunt în contract.
Bonusurile vin din drepturile tv pe care nu le vom lua dacă nu vom promova, chiar dacă ne clasăm pe primele locuri sau la baraj. E mai dificil sezonul acesta. Sezonul trecut am trăit cu speranța că ne vor lăsa, că vom merge la TAS. Acum și jucătorii știu ce a fost anul trecut. Unii se gândesc că sunt păcăliți.
Și eu vreau să promovez cu Steaua în Liga 1. Vreau să rămân alături de ei. Mi-ar fi greu să mă despart acum de ei, cred că am construit o echipă bună. Am avut discuții cu conducerea. Deocamdată nu s-a rezolvat, nu e nimic clar”, a dezvăluit Daniel Oprița la Liga Digi Sport.
Etichete: csa steaua , dumitru dragomir , daniel oprita , prima etapa liga 2 , drept de promovare csa steaua
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...