Video Faza zilei în Liga 2: "Hei, hei, domn' arbitru, trebuie să-mi schimb ghetele!" Ce i-a răspuns centralul
articol scris de Digi Sport24.04.2021, 15:10
Un eveniment amuzant s-a petrecut în minutul 73 al partidei ASU Poli Timișioara - Csikszereda 0-1, din play-off-ul Ligii 2. Rareș Takacs (29 de ani), jucătorul ciucanilor, a avut un dialog spumos cu centralul Sorin Costreie.
Champions League: PSV - Girona, marți, 19:45, DGS 1
Champions League: Real Madrid - Milan, marți, 22:00, DGS 1
Schieb a marcat singurul gol al duelului de pe stadionul "Dan Păltinișanu" din Timișoara în minutul 14. ASU Poli Timișoara nu a avut puterea de a forța egalarea, iar Csikszereda s-a mulțumit să apere avantajul minim. Lipsa spectatorilor din tribune face ca meciurile să nu aibă același impact, însă partea bună este că se pot auzi discuțiile de la nivelul gazonului.
Dialog spumos la meciul ASU Poli Timișoara - Csikszereda: "Domn' arbitru, să-mi schimb ghetele"/"Du-te afară"
Cu aproximativ 15 minute înainte de finalul jocului, cei de la Csikszereda au încercat să tragă de timp într-un mod inedit. Takacs l-a rugat pe arbitrul Costreie să oprească jocul pentru a-și schimba ghetele de joc, însă cavalerul fluierului nu s-a lăsat păcălit și l-a trimis în afara terenului.
"Hei, hei, domn' arbitru, trebuie să-mi schimb ghetele", a strigat Rareș Takacs. "Du-te afară!", a fost răspunsul prompt al centralului.
VIDEO Dialogul dintre Takacs și arbitrul Costreie, din partida ASU Poli Timișoara - Csikszereda 0-1
Etichete: play-off liga 2 , rares takacs , asu poli timisoara csikszereda , sorin costreie , dialog jucator arbitru , dialog takacs costreie
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Viktor Orbán a fost atacat în Parlament din cauza problemelor economice prin care trece țara sa și...