Daniel Oprița vrea duelul Dinamo - CSA Steaua în Liga 1: ”Poate se schimbă legea, mai sperăm”
articol scris de Digi Sport09.09.2022, 23:52
CSA Steaua s-a impus pe Arena Națională, 2-1 în fața lui Dinamo, în derby-ul etapei a șasea din Liga 2.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Meciul a început cu șapte minute întârziere din cauza materialelor pirotehnice aruncate pe teren. Dinamo a deschis scorul în minutul 41, prin Ghezali, însă bucuria ”câinilor” a durat doar două minute. Pacionel a egalat înainte de pauză.
Daniel Oprița, după Dinamo - CSA Steaua 1-2: ””
Chipirliu a dat lovitura în repriza a doua și CSA Steaua a obținut toate cele trei puncte. Grație acestui succes, ”militarii” au urcat, cel puțin provizoriu, pe prima poziție în ierarhia Ligii 2, cu 12 puncte, în timp ce Dinamo ocupă locul 12, cu 6 puncte.
La final, Daniel Oprița, antrenorul CSA Steaua, s-a arătat mulțumit de rezultat, dar și-a felicitat și adversarii și a transmis un mesaj către conducerea clubului.
”E o victorie mare în condițiile date. Dinamo a fost mai bună în prima repriză, la noi s-a văzut o frică. Au fost mai agresivi. Poate și eu am început mai temător, cu un singur atacant. La pauză am schimbat unde trebuie, am pus presiune și ne-am descurcat mai bine. A fost norocul de partea noastră astăzi. Am fructificat ocaziile. L-am felicitat pe Burcă pentru că a făcut din nimic ceva. A fost un meci echilibrat, puteau să câștige și ei.
Era o presiune. A contat foarte mult să egalăm înainte de pauză, a fost bine pentru moralul nostru. Am avut noroc, și Dinamo a făcut un meci bun. Așa trăiesc, vreau maximum de fiecare dată. Știu prin ce trece Burcă, aș fi putut să fiu în locul lui. Chiar dacă a pierdut astăzi, nu e bine să te bucuri de răul altuia. Mi-a plăcut atitudinea noastră din repriza a doua, dar aș vrea mai mult curaj. Poate și atmosfera, mulți nu au jucat așa. Stadionul impunător, galeriile la înălțime.
Suporterii ne-au împins de la spate. Sperăm pentru că vedeți ce atmosferă fac aceste două echipe, e păcat să nu le avem în Liga 1. Eu trebuie să am grijă de echipă, sunt prea mic, sunt antrenor. Am spus că mi-aș dori să avem dreptul să ne batem la promovare. Nu se știe, poate se schimbă legea, tot mai sperăm. Suntem pe primul loc! Am luat în calcul și situația asta, nu era ceva clar, erau doar speranțe”, a spus Oprița.
VIDEO Rezumat Dinamo - CSA Steaua 1-2
Etichete: daniel oprita , antrenor csa steaua , dinamo csa steaua
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...