Dan Alexa s-a înțeles cu Rapid! Când va fi prezentat ca antrenor în Giulești
25.08.2015, 21:49Dan Alexa a ajuns la un acord cu șefii Rapidului, dar încă nu poate fi prezentat drept noul antrenor al alb-vișiniilor.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
După discuțiile avute la București cu patronul giuleștean Valerii Moraru, tehnicianul a plecat înapoi la Timișoara, pentru a rezolva ultimele formalități în ceea ce privește despărțirea de Poli.
Astfel, el va fi liber, iar Florin Marin va putea fi instalat fără probleme în locul său la gruparea bănățeană. Tehnicianul în vârstă de 62 de ani a fost prezentat oficial, dar managerul sportiv Daniel Stanciu a precizat că încă nu este antrenor cu drepturi depline, până la încheierea conturilor dintre Alexa și club.
Cel mai probabil, Dan Alexa va fi prezentat joi în funcția de antrenor al Rapidului, care sâmbătă dispută primul meci oficial al sezonului: joacă împotriva lui CS Balotești, pe teren propriu, în prima etapă din sezonul regulat în Liga a 2-a.
"Nu îmi este frică. Singurul obiectiv ar fi promovarea", spunea Dan Alexa înaintea discuțiilor cu șefii giuleșteni.
Fostul mijlocaș de la Craiova, Dinamo, Timișoara și Rapid nu îl va mai găsi în lot și pe fundașul central Sergiu Oltean, care a părăsit echipa după ce și-a dat seama că nu va fi constant titular în Giulești.
Dan Alexa a fost jucătorul Rapidului în sezonul 2011 - 2012, sub comanda lui Răzvan Lucescu. Fostul internaţional a marcat 3 goluri în 25 de meciuri în Liga 1.
Etichete: dan alexa , alexa rapid , prezentare alexa , dan alexa valerii moraru , dan alexa rapid , dan alexa rapid moraru
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...