Dacian Varga s-a certat cu Stângă și a fost exclus din lotul celor de la CS Universitatea Craiova
07.03.2014, 15:56Dacian Varga a avut un clinci cu antrenorul la antrenamentul de vineri iar antrenorul Ovidiu Stângă a decis să nu se bazeze pe jucător cel puțin la meciul cu Olimpia, de la Satu Mare.
Atmosfera din cadrul lotului celor de la CS Universitatea Craiova nu este deloc una liniștită. Surse apropiate fotbaliștilor ne-au dezvăluit că aceștia nu sunt deloc mulțumiți de metodele de antrenament pe care le folosește Ovidiu Stângă.
Faptul că lucrurile nu sunt pe făgașul lor normal la gruparea oltenior este confirmat și de un conflict recent care a izbucnit la antrenamentul de vineri dimineață între Dacian Varga și Stângă.
Delegația celor de la CS Universitatea Craiova a ajuns încă de joi la Satu Mare, acolo unde ”juveții” vor juca sâmbătă cu Olimpia, de la ora 11:00.
La ședința de pregătire, care a avut loc joi dimineață, înainte de plecare, Stângă a făcut echipa titularilor, printre care nu s-a regăsit și Varga. Atacantul, care la antrenamentele din primele două zile, a făcut parte din respectiva echipă, a răbufnit și a avut un schimb dur de replici cu antrenorul. Internaționalul i-a reproșat, printre altele, antrenorului metodele de pregătire.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
În urma acestui incident, Stângă a decis să nu se mai bazeze pe Varga la meciul de sâmbătă, cel puțin. Atacantul n-a jucat nici în primul meci oficial al anului, cel cu ASA Târgu Mureș, dar acolo explicația oficială a fost aceea că jucătorul a fost răcit.
Etichete: cs universitatea craiova , varga stanga , varga scandal stanga , stanga cs universitatea craiova
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...