Video Csikszereda - CSC Dumbrăvița 1-0. Ciucanii au ajuns la șapte victorii consecutive în Liga 2
articol scris de Digi Sport24.09.2024, 20:39
Csikszereda Miercurea Ciuc a învins-o pe CSC Dumbrăvița cu scorul de 1-0, în cadrul etapei a 7-a din Liga 2.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Confruntarea dintre cele două echipe a putut fi urmărită în direct pe Digi Sport 1. De asemenea, abonații Digi România au mai putut viziona partida pe site-ul digisport.ro, dar și în aplicația Digi Sport.
Csikszereda - CSC Dumbrăvița 1-0. Gazdele au șase puncte avans în fruntea Ligii 2
Csikszereda a pornit ca favorită în duelul cu CSC Dumbrăvița, de pe teren propriu. Jebari, Bakos, Bloj și Dolny au încercat pe rând, în prima parte a jocului, să deblocheze tabela de marcaj, însă niciunul nu a reușit să îl învingă pe Miklos.
După reluarea jocului, partida a fost mult mai animată, iar ambele formații au încercat să dea lovitura. În minutul 55, Paulevici de la Dumbrăvița a încercat să îl lobeze pe Simon. Șutul trimis de fotbalist a trecut cu mult alături.
În finalul jocului, Dolny a reușit să puncteze pentru 1-0 în minutul 73, după ce l-a executat pe Miklos cu o ”scăriță” și grație reușitei atacantului, ciucanii au câștigat toate cele trei puncte.
În urma acestui rezultat, Csikszereda a acumulat 21 de puncte și se află pe prima poziție a clasamentului din Liga 2. De partea cealaltă, CSC Dumbrăvița are 10 puncte strânse în 7 etape și ocupă locul 10 în ierarhie.
Clasamentul din Liga 2
VIDEO cu rezumatul meciului Csikszereda - CSC Dumbrăvița 1-0
Etichete: csikszereda , csc dumbravita
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Indiferent de vârstă, românii își pot face gratuit, anual, o serie de analize medicale în unitățile...