CSA Steaua e lider în Liga 2, dar Oprița e neliniștit în privința promovării: "Nu ne mai gândim la lucrul ăsta"
articol scris de Digi Sport09.02.2023, 09:20
CSA Steaua ocupă primul loc în Liga 2 din România, după 16 etape, însă "Militarii" nu au primit deocamdată dreptul de promovare în primul eșalon.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
CSA Steaua e lider în Liga 2, dar Oprița e neliniștit în privința promovării: "Nu ne mai gândim la lucrul ăsta"
Formația din Ghencea se descurcă de minune în campionat, dar și în amicale, însă la ora actuală nu poate promova în Liga 1. Întrebat despre această situație, Daniel Oprița a recunoscut că nu se mai vorbește în vestiar despre lucrul acesta, însă continuă să spere că oficialii clubului vor găsi o cale prin care echipa să obțină acest drept.
”Nu mai sunt discuţii în vestiar apropo de promovare, nu ne mai gândim la lucrul ăsta. Băieţii se gândesc, când intră pe teren, să dea totul, să joace bine şi să aibă rezultate, pentru că de asta sunt plătiţi. Cred că fac bine lucrul acesta. Mai departe, nu mai depinde de noi. Vrem să ne facem datoria până la capăt.
Că avem sau nu drept de promovare, noi suntem pe primul loc şi suntem mulţumiţi, din punct de vedere sportiv. Arătăm că ne facem meseria aşa cum trebuie, staff-ul şi jucătorii. Noi am demonstrat pe teren că ne facem treaba, asta e important. E clar că mi-aş fi dorit ca poziţia pe care o avem la final să aducă şi promovarea. Să fim în Liga 1, că de aia jucăm.
Noi sperăm încă la promovare, suntem la un club mare. Trebuie să îl ducem acolo unde îi este locul. Sperăm ca din vară... Dar şi din sezonul acesta, dacă mai există vreo soluţie. Mai avem o speranţă mică, dar e greu. Din sezonul următor sperăm să avem acel drept de promovare.
Nu ştiu cine e favorită la promovare, dacă noi nu putem, e greu de spus. Echipele care sunt în faţă. Poate Poli Iaşi, pentru că are un buget mare, are un lot foarte bun, completat cu câţiva jucători de calitate. Iaşiul ar trebui să fie printre favoritele la promovare. Nu au existat oferte din Liga 1 pentru mine, eu voi rămâne aici”, a declarat Daniel Opriţa la finalul amicalului cu Progresul.
Florin Prunea, "siderat" de situația de la CSA Steaua
Ionuț Lupescu a spus că după regulile UEFA, formația antrenată de Daniel Oprița ar avea dreptul să joace în cupele europene dacă ar câștiga Cupa României.
Prunea a ținut să-l contrazică pe fostul coechipier de la Dinamo.
"Nu poate să joace în Conference League pentru că nu o să primească licență. Nu au dreptul. Nu vor primi licență de Liga 1, care e obligatorie pentru obținerea celei pentru cupele europene. Dacă iau Cupa României nu au drept de participare.
Lupescu a fost pe parte tehnică. Aici nu are nicio vină FRF, e strict problema clubului. Se vede clar că nu vor să promoveze, e rea intenție. Spune toată lumea de trei ani că trebuie să schimbe și nu o fac. Nu-mi spune că nu găsesc cei de la Steaua o firmă care să vină să bage bani și să colaboreze cu MAPN-ul.
Ca să schimbi legea sportului trebuie să fie hotărâre de guvern. Atunci, da, e posibil să aibă drept de promovare", a spus Florin Prunea, la DigiSport Matinal.
Etichete: csa steaua , daniel oprita , promovare csa steaua
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...