CSA Steaua a mai făcut două transferuri pentru sezonul următor
articol scris de Digi Sport25.06.2023, 19:55
În așteptarea primirii dreptului de a promova în prima ligă, CSA Steaua încearcă să își refacă lotul, după ce "Militarii" au pierdut mai bine de jumătate de echipă în această vară.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
CSA Steaua a mai făcut două transferuri pentru sezonul următor
În cursul zilei de duminică, pagina de Facebook "AS47", administrată de fanii celor de la CSA Steaua, a anunțat că roș-albaștrii i-au adus pe Daniel Vîrtej și David Maftei, fotbaliști care au evoluat în ultimul sezon pentru Gloria Buzău, respectiv Unirea Dej.
- Până acum, noutățile celor de la CSA Steaua mai sunt Alexandru Buziuc, Mario Topuzov, Mihai Dobrescu și Ionuț Pop
"Daniel Vîrtej (25 de ani) va juca în sezonul următorul la Steaua. David Maftei (18 ani) va fi împrumutat de la Farul. În sezonul recent încheiat din Liga 2, fundașul dreapta a jucat la Unirea Dej unde a bifat 27 de partide și a prins cinci meciuri pentru naționala U19 a României.
În luna martie, Maftei a bifat 90 de minute în eșecul suferit de tinerii tricolori în fața Franței, scor 2-4, în preliminariile Campionatului European, au notat cei de la "AS47".
Daniel Oprița: ”Nu știu dacă am rezista (n.r. cu lotul actual) să o ducem până în iarnă”
În așteptarea unui patron privat, Daniel Oprița a dat ultimele detalii despre situația clubului din Ghencea.
La scurt timp după ce sezonul s-a terminat, CSA Steaua a renunțat la mai mult de jumătate din lot, iar tehnicianul ”Militarilor” a anunțat că așteaptă transferuri noi.
Daniel Oprița mai are un an de contract cu echipa Armatei, însă anunță că stagiunea care urmează să înceapă va fi mult mai complicată decât cea precedentă.
”La momentul ăsta e o situație mai dificilă, mulți jucători au plecat, sunt și jucători împrumutați. La unii li s-au terminat contractele și am renunțat la ei. Alții au pretenții mai mari, iar clubul nu le poate onora pentru că bugetul nu s-a modificat. Asta e situația acum până se rezolvă ceva cu asocierea cu un privat.
Promisiuni sunt, așa mi s-a spus, că se discută. Nu știu nici eu mai multe. Nu îmi e ușor, mai am un an contract. Mi s-a spus că trebuie să rămân, să continui, că se va rezolva. Nu îmi e ușor. Stau de dimineață până seara să găsesc soluții, să vorbesc cu jucătorii și să ii conving. Mulți întrebă dacă avem drept de promovare. Mai așteptăm să vedem ce se va întâmpla și sper să se rezolve cât mai repede pentru că timpul ne presează și trebuie să formăm un lot de cel puțin 20 de jucători.
Nu știu dacă am rezista (n.r. cu lotul actual) să o ducem până în iarnă, pentru că lotul e destul de subțire. Valoric am putea să ne batem (n.r. la promovare), dar dacă ar apărea accidentări, nu am avea cu ce să îi înlocuim. Mai sunt și alți jucători care vor pleca. Vom vedea. Eu cred ca vom rezolva problema, suntem în discuții cu 4-5 jucători.
E posibil să apară, dar eu spun să nu apară prea târziu. Daca apar cu 2-3 zile înainte de începerea campionatului, e greu sa mai faci echipa”, a declarat Daniel Oprița, la Liga Digi Sport.
Etichete: csa steaua , liga 2 , transferuri csa steaua
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...