CS Universitatea nu se gândește la prima ligă. Balint: "Sunt concentrat pe play-off"
17.04.2014, 14:22CS Universitatea Craiova se pregătește pentru play-off-ul din liga a doua, iar oltenii nu concep să rateze promovarea în primul eșalon la sfârșitul acestui sezon.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Deși s-au vehiculat mai multe transferuri la Craiova, precum cele ale lui Mateiu (FC Brașov), Alexandre (Academica Coimbra) și Roșu (Chiajna), Gabi Balint preferă să fie deocamdată precaut.
Antrenorul craiovenilor nu are timp să se gândească la eventuale veniri de jucători, toată atenția antrenorului fiind îndreptată spre meciurile dificile din play-off.
"Nu știu nimic de Fernando Alexandre sau Neluț Roșu. Probabil că sunt monitorizați de conducătorii noștri, sunt mulți alți jucători interesanți în vizor, dar nu este nimic concret. Într-un adevăr, în cazul lui Metiu știu că el este acontat, fiind unul dintre remarcații mei și ai conducerii. Eu sunt acum concentrat acum pe play-off, nu pe transferuri. Ne așteaptă un meci greu cu FC Olt și e important să plecăm la drum cu o victorie.
Am văzut că se practică în România să schimbi jumătate de lot după ce ai promovat, ceea ce consider că este o tâmpenie. Noi, dacă vom promova, și eu zic că va fi așa, vom merge într-o proporție foarte mare cu același lot și asta pentru că îmi place stabilitatea și unitatea de care au dat dovadă băieții până acum", a spus Balint, conform Gazetei de Sud.
Etichete: craiova transferuri , craiova play-off , craiova balint , craiova liga 1 promovare
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...