CS 'U' Craiova s-a întărit în birouri: noua organigramă îi cuprinde pe Papură și Stângă
19.08.2013, 14:17CS Universitatea Craiova și-a întărit staff-ul administrativ. Astfel, Pavel Badea, președintele clubului, a numit în noua conducere foști jucători, dar și un câștigător al campionatului în Liga 1. Ovidiu Stângă va coordona centrul de juniori, Felix Grigore este directorul executiv, Silvian Cristescu team manager, iar Cornel Papură, antrenor la echipa a două.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Silvian Cristescu, cel care a bifat peste 200 de meciuri pe parcursul a 11 sezoane în care a îmbrăcat tricoul Universității: „Fără falsă modestie spun că noi ne pricepem la fotbal, pentru că noi nu am fost nici escroci nici trădători, suntem oameni de fotbal. Am venit în acest proiect pentru că am găsit seriozitate, investitori. Nu vrem să apărem la televizor să vorbim ca maimuțioii, dar dacă vine cineva și înțeapă acest proiect vom veni și ne vom lupta pentru că suntem olteni. S-a spus o blasfemie că acest club este surogat, este clubul care a avut cele mai mari performanțe fără a fi ajutat de cineva.”
Pavel Badea s-a retras în 2004 de la Craiova, după ce a jucat 258 de meciuri și a marcat 52 de goluri în campionat pentru trupa olteană: „Seriozitatea acestui proiect este motivul pentru care am fost și eu atras de el. Seriozitatea unui club se vede în juniorii săi, astfel am ajuns la concluzia că centrul de copii și juniori trebuie reorganizat și am găsit oameni potriviți să se ocupe de acest centru. Ne-am bucurat că Ovidiu a fost de acord să vină alături de noi și are mână liberă să reorganizeze centrul. Trebuie să le oferim copiilor noștri condiții pentru a face performață acasă. De asemenea trebuie să vă spun Silvian se implică fizic și psihic în acest proiect. Vă promit că de două ori pe an ne vom întâlni pentru a vedea cum decurge dezvoltarea centrului de juniori. Una din dorințele mele de acum foarte mulți ani a fost de a promova copii din Craiova.”
Ovidiu Stângă a renunțat la postul de antrenor cu juniorii României U 18 pentru a da curs ofertei din Bănie: „Îmi doresc ca cei care vor să ia jucători de la Craiova să stea la rând, prioritate având clubul sportiv de aici. Stând un an de zile în Olanda am luat ce am considerat mai bun pentru a reuși să scoatem idoli, fotbaliști adevărați din tineretul craiovean. Acest lucru înseamnă continuitate, răbdare, voi face o selecție foarte atentă la juniorii Consiliului Județean. Vom lucra pe categorii de vârstă, grupele vor fi predate din an în an. Căutăm antrenori și preparatori fizici. Sper să fie un proiect viabil, încerc printr-o programă bună să aducem jucători și să scoatem maximul din ei.”
Corneliu Papură are peste 100 de meciuri jucate la Craiova și a îmbrăcat tricoul echipei ultima dată în 2005: „Am intrat în acest proiect din dorința de a depista talentele din Craiova și să scoatem cât mai mulți fotbaliști pentru prima echipă. Vom încerca să punem lucrurile la punct în sectorul juvenil, construim un sprijin pentru echipa a doua. Sper să reușim acest lucru, trebuie să depistăm jucătorii și să îi aducem la Craiova.”
Felix Grigore a menționat că echipa a doua a CS "U" va juca în liga a patra, iar prima echipă are șanse mari de a promova în liga I.
Etichete: pavel badea , felix grigore , csu craiova , corneliu papura craiova , papura universitatea craiova , silvian cristescu , pavel badea u craiova
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...