Video Concordia Chiajna - Astra 2-1. Ilfovenii n-au avut probleme cu giurgiuvenii, care au marcat însă un super gol
articol scris de Digi Sport09.11.2021, 22:27
Condordia Chiajna - Astra a fost meciul care a încheiat etapa a 13-a din Liga 2 și s-a terminat cu victoria ilfovenilor, scor 2-1.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Condordia Chiajna - Astra 2-1, în etapa a 13-a din Liga 2
Echipa antrenată de Claudiu Niculescu a dominat tot meciul și a avut ocazii mari de a marca. A deschis scorul prin Llullaku, după mai puțin de 3 minute, dintr-o gafă a celor de la Astra.
După alte câteva șanse, același Llullaku a nimerit bara, dintr-un marcaj larg al fundașilor giurgiuveni. Repriza a doua a început ca și prima, cu gol marcat devreme. L-a reușit tot Llullaku, după o combinație cu Voicu.
Jucătorii antrenați de Niculescu s-au relaxat și au fost taxați de Astra, care a înscris superb prin Dragoș Gheorghe, însă n-au mai avut forță să egaleze. Concordia - Astra s-a încheiat 2-1, iar ilfovenii urcă pe locul 3.
VIDEO cu rezumatul meciului Concordia Chiajna - Astra 2-1:
"Sunt bucuros, dar m-a stors de energie cel puțin finalul jocului. Un meci pe care l-am controlat în totalitate și nu cred că ar fi mirat pe cineva dacă scorul era 5-0, 6-0, 7-0, la numărul oaziilor, măcar cele din prima repriză.
S-a vorbit și la pauză, să forțăm, să dăm golul 2, am reușit acest lucru, dar cu o greșeală colectivă, pe un contraatac periculos al lor, am luat acel gol, care ne-a debusolat. Am făcut pasul în spate, este acel spirit de conservare a rezultatului, nu trebuia să facem pasul, dar până la urmă, sunt 3 puncte foarte importante, pentru că ne țin în fruntea clasamentului.
Păi era agitație, pentru că se putea întâmpla orice: o fază fixă, o deviere, un clinci, o minge rămasă în careu. Se poate întâmpa orice în fotbal, dovadă că n-au ajuns în careu până la faza golului. Pe o parte din băieți îi înțeleg, că e presiune foarte mare, presiunea rezultatului.
De aia s-a întâmplat să facă pasul în spate pe final, pentru că s-au temut puțin. Dacă primeam un gol pe final, ne-ar fi turnat plumbi în picioare nu numai pentru restul jocului, ci și pentru viitor, pentru că ar fi fost total nemeritat", a spus Claudiu Niculescu la final.
Concordia Chiajna: Aldescu - Borța, Palmeș, Marc, Cherecheș - Biceanu, Codrea - Dușmanu, Llullaku, Lazăr - Voicu
Antrenor: Claudiu Niculescu
Astra: Moroz - Zamfir, Stoian, Buliga, Riza - Banu - Zaharia, Brăilă, Șerban, Dragoș Gheorghe - Danciu
Antrenor: Florin Stângă
Etichete: concordia chiajna - astra
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...