Colaps iminent la Oțelul! "Jucătorii cumpără trei cremwurști ca să-i mănânce doi inși"
11.10.2015, 14:03Oțelul Galați "abia mai respiră" în liga a doua, iar finalul este extrem de aproape pentru fosta campioană a României, care se confruntă cu mari probleme financiare.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Conducătorul Oțelului, Cristi Munteanu, a vorbit despre situația dezatruoasă a clubului aflat pe penultimul loc în prima serie a ligii secunde. Sâmbătă, gălățenii au jucat, totuși, la Berceni, acolo unde au pierdut cu scorul de 2-3.
"Din punctul meu de vedere nu mai văd nicio soluţie, anunţul desfiinţării este iminent. Aceasta este situaţia, am încercat tot posibilul. Dacă aveam eu disponibilul, poate că aduceam de-acasă. Costurile sunt mari, ni se taie apa, ni se taie curentul, jucătorii sunt neplătiţi. Eu le mulţumesc că vin şi se antrenează, vin pe banii lor", a spus Cristi Munteanu, într-un interviu acordat pentru Viața liberă.
Fostul portar al lui Dinamo a oferit apoi detalii absolut halucinante: "În acest moment, de la club nu oferim decât echipament curat şi doar o masă, două, pe săptămână. Sunt jucători care nu sunt din Galaţi şi se află în situaţia de a-şi cumpăra trei cremwurşti să-i mănânce doi inşi".
Până și fanii par să se fi resemnat cu situația de la Oțelul. "La acţiunea de joi seară, de la Club Infinity, cu banii de intrare adunaţi pentru echipă, au venit doar patru suporteri. Plus doi pensionari, soţ şi soţie, care mi-au dat lacrimile: au plătit biletele şi au plecat fără să intre. În rest, doar jucătorii şi puţinii angajaţi din club, inclusiv femeia de serviciu, care şi-au plătit biletele deşi n-au luat salarii de 2-3 luni. Am fost foarte dezamăgit, nici nu am mai avut cu cine sa facem licitaţia de vânzare a tricoului cu care s-a jucat în Liga Campionilor", a mai spus Munteanu.
Etichete: otelul faliment , otelul probleme , otelul cremwursti
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...