Oficial Claudiu Niculescu a semnat un contract pe doi ani! Revenire spectaculoasă după 6 ani
articol scris de Digi Sport06.06.2024, 13:50
Claudiu Niculescu (47 de ani) a fost prezentat oficial la FC Voluntari. Antrenorul a revenit la gruparea ilfoveană după 6 ani.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Claudiu Niculescu, noul antrenor al celor de la FC Voluntari
Claudiu Niculescu a mai antrenat-o pe FC Voluntari între 3 aprilie 2017 și 14 aprilie 2018, când a avut succes.
- Cu fostul atacant pe bancă, Voluntari, care a retrogradat în Liga 2 în sezonul 2023/2024, a câștigat singurele trofee din istoria clubului, Cupa și Supercupa României, în 2017.
”Bine ai revenit, Claudiu Niculescu! FC Voluntari anunță că a semnat un contract pe o perioadă de 2 ani cu antrenorul Claudiu Niculescu.
Câștigator al Cupei și Supercupei României alături de FC Voluntari în 2017, Claudiu Niculescu a mai antrenat în cariera sa Universitatea Cluj, FC Bihor, Metalul Reșița, CSM Rîmnicu Vâlcea, CS Mioveni, Dinamo București, Al-Tai FC, Concordia Chiajna, Poli Iași și CSC Șelimbăr.
Ca jucător, ,,Clau-Gol " a îmbrăcat de 8 ori tricoul primei reprezentative a României și a evoluat la echipe de club precum: Drobeta Turnu-Severin , Electrocutare Craiova, Universitatea Craiova, Dinamo București, Genoa, Duisburg, Omonia Nicosia și Universitatea Cluj.
Florin Pîrvu, antrenorul care a fost la cârma formației noastre de la început play-out-ului, va activa în continuare în cadrul clubului nostru”, se arată în comunicatul celor de la Voluntari.
Majoritatea jucătorilor de la Voluntari, OUT
Rămâne de văzut ce jucători va avea sub comandă Niculescu. La FC Voluntari se anunță o ”revoluție” totală la nivelul lotului. Din informațiile Digi Sport, dintre cei care au evoluat la formația ilfoveană în stagiunea precedentă, doar Igor Armaș, Lukas Droppa, Doru Andrei și Robert Popescu vor continua.
Cu ceilalți fotbaliști, Bogdan Bălănescu, președintele clubului, a ajuns la o înțelegere. Jucătorii vor renunța la două-trei salarii și vor fi lăsați liberi de contract pentru a-și găsi alte echipe.
Economia făcută astfel de Voluntari e una imensă - aproximativ 500.000 de euro. În sezonul în care a retrogradat, clubul a cheltuit foarte mult. În anul 2024, au fost luni în care bugetul de salarii a ajuns și la 160.000 de euro.
Etichete: claudiu niculescu , antrenor voluntari , niculescu voluntari
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...