Chiar clubul a cerut falimentul! Ce se va întâmpla cu jucătorii și cu datoriile echipei
articol scris de Digi Sport15.10.2024, 14:15
Încă un scandal este pe cale să lovească fotbalul românesc. Viitorul Pandurii Tg. Jiu, ultima clasată în Liga a 2-a, a cerut falimentul, iar Tribunalul Gorj ar putea da o sentință în acest sens chiar azi.
Premier League: Ipswich - Chelsea, luni, 21:45, DGS 2
Premier League: Manchester United - Newcastle, luni, 22:00, DGS 1
În general, falimentul este cerut de creditori în speranța că pun presiune pe un club care vrea să evite acest lucru și ar putea plăti din datorii, dar de data aceasta a făcut-o chiar clubul!
Viitorul Pandurii Tg Jiu a cerut urgentarea judecării solicitării de intrare în faliment. Jucătorii se pot transfera chiar dacă nu e perioadă de mercato
Dacă nu apare ceva neprevăzut și instanța va decide în favoarea falimentului, acest lucru va însemna retragerea echipei în plin campionat al Ligii a 2-a, și toate rezultatele vor fi sterse.
Cei de la Pandurii au un singur punct câștigat în acest sezon, 0-0 în prima etapă cu nou-promovata FC Bihor, și 8 înfrângeri.
Oricum, ultimul meci pe care l-a jucat echipa a fost acum două etape, cu Chindia, scor 0-3, după care la partida cu Șelimbăr nu s-a mai prezentat. Iar dacă se va întâmpla la fel și cu Unirea Ungheni, sâmbătă, pe 19 octombrie, de la ora 11:00, ar fi a doua neprezentare și echipa ar fi oricum exclusă din campionat.
Este un adevărat dezastru pentru jucători, care au restanțe salariale foarte mari. Singurul avantaj este că se vor putea transfera la alte echipe, deși ne aflăm în plin campionat. ”Eu încă mai sper să se găsească soluții și să nu se ajungă la faliment. Jucătorii de acolo, indiferent de rezultate, au muncit și trebuie să-și primească banii. Mulți, puțini, nu contează. Angajatorul trebuie să-i plătească. Dacă se ajunge la faliment, va fi foarte dificil.
Singura facilitate pe care o au jucătorii în această situație este că se pot transfera la alte echipe, chiar în afara perioadelor de transferuri. Vor solicita eliberarea de sub contract și vor putea semna în altă parte. În astfel de cazuri, cam două-trei săptămâni ar dura procedurile”, a explicat pentru Digi Sport Emilian Hulubei, președintele sindicatului jucătorilor din România, AFAN.
Conform Liga2.ro, instanța dăduse termen de judecare ianuarie 2025, dar Viitorul Pandurii a cerut urgentarea procedurii.
Clasament Liga a 2-a după 9 etape
Etichete: viitorul pandurii faliment , faliment liga 2
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Guvernul rus s-a distanţat luni faţă de fostul lider sirian înlăturat de la putere Bashar al-Assad...