News Alert Când se decide promovarea în Liga 1. Meciurile sunt ÎN DIRECT la Digi Sport
28.07.2020, 13:31Cele trei partide din ultima etapă a play-off-ului de promovare se vor disputa în același timp, duminică, 2 august, de la ora 18:30, ÎN DIRECT pe canalele Digi Sport, informează frf.ro.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Promovarea în Liga 1 se decide duminică, 2 august, LIVE la Digi Sport
Primele două clasate la finalul play-off-ului vor juca în sezonul viitor pe prima scenă a fotbalului românesc, în timp ce formația de pe locul 3 se va duela într-un baraj cu reprezentanta Ligii 1 pentru locul din prima divizie.
Programul ultimei etape a play-off-ului
Duminică, 2 august, ora 18:30, ÎN DIRECT pe canalele Digi Sport
- CS Mioveni – FC Petrolul
- Fotbal Club Rapid – Turris-Oltul Turnu Măgurele
- Campionii FC Argeș – UTA Arad
Clasament
- UTA Arad 4 1 1 2 7-7 29p
- Turris-Oltul* 3 1 2 0 4-3 25
- Fotbal Club Rapid* 4 1 2 1 3-3 24
- CS Mioveni* 3 1 1 1 3-4 24
- Campionii FC Argeș 3 1 1 1 4-4 23
- FC Petrolul 3 0 3 0 1-1 22
*Echipele au beneficiat de rotunjirea cu 0,5 a punctajului la startul play-off-ului
Azi, două meciuri din Liga 2, LIVE pe Digi Sport 1
Până la jocurile din weekend, marți sunt programate alte două jocuri din etapa 4, ÎN DIRECT pe Digi Sport 1. Cu locurile 2-6 despărțite de doar 3 puncte, rezultatele pot produce schimbări importante în clasament înaintea ultimei runde.
ÎN DIRECT pe Digi Sport 1, Turris-Oltul și CS Mioveni se întâlnesc, la ora 17:00, în primul duel al zilei care poate modifica podiumul Ligii 2. Iar de la ora 19:00, la Ploiești, FC Petrolul își joacă ultima șansă la promovare în fața lui FC Argeș, tot pe Digi Sport 1.
Există inclusiv posibilitatea ca marți UTA să obțină matematic promovarea în Liga 1: arădenii au nevoie ca partida dintre Turris-Oltul și Mioveni să se încheie la egalitate sau FC Argeș să nu se impună la Ploiești.
În caz de egalitate de puncte la finalul play-off-ului, vor fi aplicate, în ordine, următoarele criterii de departajare:
1. Dacă a fost sau nu aplicată rotunjirea de 0,5 puncte înainte de startul play-off-ului.
2. Numărul mai mare de puncte în meciul direct din play-off.
3. Golaverajul general din play-off.
4. Numărul mai mare de goluri înscrise în play-off.
5. Locul ocupat în Liga 2 în momentul întreruperii sezonului regular.
Etichete: promovare liga 1 , program liga 2 , meciuri liga 2
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...