Banner dedicat lui Marica. Mai există cale de împăcare între Farul şi cel care a cumpărat brandul?
04.08.2018, 14:20FARUL - ACS POLI | Echipa susţinută de suporteri la Constanţa, SCC Farul a disputat astăzi primul meci din Liga a 4-a, cu ACS Poli Timişoara. Iar la începutul partidei, galeria Farului prezentă pe stadionul din Ovidiu al Viitorului au arborat un mesaj pentru Marica, fostul internaţional română care a cumpărat cu 41.300 euro brandul Farul, intrat în faliment în 2015. Cele două părţi sunt într-un război total, al cărui final e greu de anticipat.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
"Este ora 13:00, Farul are meci
Salvatorule, eşti la plajă. Vezi să nu te îneci"
este mesajul afişat de suporterii de la peluză.
În urmă cu o săptămână, firma lui Ciprian Marica a trimis o notificare societăţii care administrează actuala echipă din liga a II-a prin care cere schimbarea numelui.
”Nu m-am ocupat eu de acest aspect. Într-adevăr, s-a trimis notificare pentru ca SSC Farul să nu mai folosească numele Farul”, a confirmat Ciprian Marica pentru Ziua de Constanţa.
Cei care au au administrat până acum echipa în liga a 4-a şi a 3-a îl acuză pe Marica de faptul că ar urmări terenul pe care e construită baza Farul, doar că acesta a intrat recent în administrarea Primăriei.
„Guvernul a aprobat Hotărârea de Guvern pentru trecerea Stadionului Gheorghe Hagi din Constanţa, aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Tineretului şi Sportului - DJST Constanţa, în domeniul public al Municipiului Constanţa. Astfel, Municipiul Constanţa, prin Consiliul Local la Municipiului Constanţa, se obligă să menţină destinaţia actuală a imobilului şi să asigure gratuitatea desfăşurării activităţilor MTS, precum şi unităţilor/instituţiilor din subordinea sau coordonarea acestuia. În acelaşi timp, se obligă să întreţină şi să modernizeze imobilul şi să-l menţină la standardele de calitate necesare”, se arată în comunicatul MTS.
Ciprian Marica, 32 de ani, retras din fotbal din cauza problemelor la genunchi, a contraatacat la acuzele celor care cred că ar avea planuri necurate legate de echipa de la malul Mării Negre.
"Am vrut doar să cunosc situația juridică și financiară a clubului SSC pentru care eram un potențial partener și asta m-a transformat într-un inamic pentru cei care reprezentau acel club. De ce oare? Ce aveau de ascuns? S-au spus minciuni, s-au construit scenarii fanteziste. S-au pornit scandaluri, s-a aruncat cu noroi în oameni care au scris istorie la acest club, în oameni care au ajutat mișcarea sportivă constănțeană. Pentru ce, dacă toți am venit să ajutăm la reînvierea unui club important?", a mai scris Marica.
"Nu m-au vrut niciun moment lângă ei cei care nu pun preț pe sentimentele fanilor, ci pe propriile interese. Că aveți interese, au început și oamenii din jurul vostru să-și dea seama de ele. Cât credeți că le mai puteți ascunde? Vreți să deschidem subiecte sensibile pentru voi, cum ar fi contracte de echipament din banii publici pe sume amețitoare sau salarii și funcții în care v-ați pus singuri? Despre angajații ale căror nume nu vreți să le rostim ca sa nu aveți probleme acasă? Nu vorbiți cam des de propuneri de 1 pauză și 2 final? De jucatori aduși cu dedicație ca sa se întoarcă ceva în anumite buzunare? Sau de spații comerciale din cadrul stadionului pe care le-ați subînchiriat? Unde se duc banii încasați din chirie? De asta vă temeți să prezentați situația la zi a clubului? STOP, FARUL NU ESTE JUCĂRIA VOASTRĂ!", a mai transmis Marica.
Etichete: farul , scc farul , conflic la farul , marica a cumparat farul , farul-acs poli
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...