Autocarul CS U Craiova a fost vandalizat la Oradea de fanii FC Universitatea
02.11.2013, 11:42Rivalitatea dintre Universitatea Craiova și CS U Craiova atinge cote tot mai mari! După ce în luna iulie au scris mai mult mesaje împotriva clubului sprijinit de Primărie și condus de Pavel Bade pe autocarul echipei aflat în drum spre cantonamentul din Serbia, ultrașii olteni au lovit din nou.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
O parte a galeriei FC Universitatea nu s-a întors spre Bănie după ce craiovenii au terminat vineri la egalitate, scor 1-1, la Arad, contra celor de la UTA (DETALII AICI), ci și-a continuat drumul spre Oradea, acolo unde CS U a jucat sâmbătă împotriva echipei locale FC Bihor. În noaptea de vineri spre sâmbătă, aceștia au reușit să ajungă în preajma noului autocar al formației antrenate de Ovidiu Stângă, pentru ca apoi să-l inscripționeze cu aceleași mesaje ca și în vară.
În prezent, ultrașii Universității se află în conflict atât cu autoritățile locale din Craiova pe motiv că acestea nu permit revenirea Universității pe Stadionul Ion Oblemenco deși există o decizie judecătorească în acest sens, cât și cu patronul Adrian Mititelu, căruia îi cer să renunțe la echipă.
Etichete: universitatea craiova , craiova dezafiliata , fc universitatea craiova , cs u craiova , craiova liga a doua , autocarul cs u craiova a fost vandalizat la oradea de fanii fc u , rivalitate fc universitatea craiova cs u craiova , craiova afiliata , uta - universitatea craiova 1-1 , liga a doua digi sport
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...