Astra și-a desemnat noul președinte după plecarea lui Dani Coman! A mai lucrat și la Dinamo
articol scris de Digi Sport17.08.2021, 15:57
Fostul oficial al cluburilor Dinamo, FC Braşov, Universitatea Cluj, Ceahlăul, UTA, Astra Ploieşti, Marian Costea, a fost numit marţi în funcţia de preşedinte al divizionarei secunde Astra Giurgiu, pe locul lăsat vacant de Dani Coman, plecat la Hermannstadt.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Echipa finanțată de către Ioan Niculae va juca azi cu Viitorul Pandurii, de la ora 18:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1.
Cu ce echipe din România a mai colaborat Marian Costea, noul președinte de la Astra
"Fost oficial al cluburilor Dinamo, FC Braşov, U. Cluj, Ceahlăul, UTA, trecut pentru scurt timp, în perioada anilor '90, chiar prin curtea Astrei Ploieşti, Marian Costea a fost numit în funcţia de preşedinte al clubului Astra Giurgiu, chiar înainte de partida pe care fosta campioană a României o va susţine cu Viitorul Pandurii, în runda a treia a diviziei secunde", se arată într-un comunicat de presă emis marţi de Astra Giurgiu.
Marian Costea vine pe postul lăsat vacant de către Dani Coman, plecat la Hermannstadt în această vară. Noul preşedinte al Astrei preia formaţia într-o situaţie "foarte dificilă, cu penalităţi în clasament şi litigii pe rolul comisiilor jurisdicţionale".
Chiar şi aşa, runda trecută, formaţia giurgiuveană a reuşit să învingă pe Csikszereda, scor 1-0, la Miercurea Ciuc.
VIDEO cu golul marcat de Astra în victoria 1-0 cu Csikszereda
Etichete: dani coman , presedinte astra , marian costea
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...