Exclusiv ”Asta vreau să văd”. Dorința lui Ilie Dumitrescu pentru CSA Steaua și exemplul oferit
articol scris de Digi Sport20.06.2021, 18:37
CSA Steaua a urcat în Liga 2, unde va fi ”blocată”, însă, cel puțin doi ani, în următorul sezon neavând dreptul să promoveze în prima divizie, din cauza formei de organizare a clubului.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Ilie Dumitrescu a transmis că Steaua va putea atrage și oameni de afaceri interesați să investească în club și să se realizeze un parteneriat public-privat, care să-i ofere dreptul de a promova, dacă suporterii vor fi prezenți în număr mare la stadion sezonul viitor. În acest sens, fostul mare internațional a oferit drept exemplu cazul Rangers, care a jucat chiar și în divizia a patra cu tribunele arhipline.
Ce își dorește să vadă Ilie Dumitrescu la CSA Steaua
”Să sperăm că echipa va ajunge în Liga 1, să aibă ca obiectiv cupele europene. Asta înseamnă Steaua București. Trebuie să vedem 20-25 de mii de suporteri la meciuri. Trebuie să fie o emulație în Liga 2. Când ai suportul fanilor pe stadion și va fi o atmosferă de echipă de top, cum a fost Glasgow Rangers, a jucat în liga a patra cu casa închisă.
Asta vreau să văd și eu la Steaua București, chiar dacă nu poate avea obiectivul să promoveze. Atunci vor apărea și sponsori, vor fi și oameni interesați”, a declarat Ilie Dumitrescu, la emisiunea Fotbal Club, de la Digi Sport.
Deși CSA Steaua nu va avea drept de promovare, Daniel Oprița, aflat la final de contract, va rămâne la echipă, însă a recunoscut că se confruntă cu o situație dificilă, jucătorii doriți nefiind dispuși să vină în condițiile actuale.
Steaua, blocată în Liga 2! Oprița a vorbit sincer despre situația clubului: "Nu putem promova!"
”Nu avem obiectiv promovarea pentru că nu se poate și nu putem aduce atât de mulți jucători câți mi-aș fi dorit eu. Se încearcă, dar sunt mai multe șanse să nu avem drept de promovare.
De aia nici nu putem să aducem prea mulți jucători valoroși. Obiectivul este că nu putem să promovăm, suntem siguri în momentul ăsta. Serios vorbind, să ne clasăm pe un loc cât mai bun, în primele patru sau primele 10. Mi-aș fi dorit să avem și în acest sezon obiectiv promovarea.
Vom vedea cum vor reacționa suporterii, sper și îi rog să fie în continuare lângă echipă. Asta e situația și ar trebui să înțeleagă. Dacă nu s-a găsit până acum un investitor... Îi rog să fie alături de echipă și vor veni și vremuri mai bune", recunoștea Daniel Oprița, la Digi Sport, în urmă cu două zile.
Etichete: ilie dumitrescu , promovare csa steaua
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...