Andrei Ionescu e dorit de CS Universitatea Craiova, dar ar rămâne în Ungaria
28.12.2013, 10:43UPDATE 15:51 Victor Ionescu, tatăl fotbalistului, a explicat pentru Gazeta de Sud situaţia lui Andrei, care s-a răzgândit în ultimele zile și ar continua în străinătate:
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
"Cu noi nu a discutat nimeni, iar Andrei este decis să continue la Ferencvaros, unde mai mare contract până la vară, mai ales că s-a schimbat antrenorul acum. Poate vine din vară, dacă este dorit".
CS Universitatea Craiova promite întăriri serioase în această pauză de iarnă. Deși își dorește, măcar cu împrumut, jucători de la Steaua și Dinamo, echipa Primăriei a dat doar o lovitură până acum, reușind să-l convingă pe Andrei Ionescu să revină în Bănie.
Aflat până la vară sub contract cu Ferencvaros, fostul mijlocaș al Craiovei pare tentat să revină în țară, mai ales că lucrurile nu merg grozav la echipa sa - doar locul 5. Titular de patru ori în acest sezon, Ionescu simte că își irosește timpul în Ungaria, astfel că perspectiva promovării în Liga 1 îl ademenște spre clubul la care și-a făcut junioratul.
Mijlocașul oltean, ajuns la vârsta de 25 de ani, a mai jucat, după plecarea de la Steaua (2011) la Royal Antwerp și Ferencvaros, unde a câștigat în acest an Cupa Ligii 1. Internațional român U21, Ionescu a fost multă vreme considerat un talent uriaș al fotbalului românesc.
El pare dispus să lase deoparte cearta cu Ovidiu Stângă, după episodul memorabil petrecut după un meci cu Poli Iași (3-3), când cei doi erau colegi la Craiova. Stângă, astăzi antrenor, i-a administrat o corecție fizică lui Ionescu, dar aceștia ar putea colabora din nou, în cadrul proiectului "CSU". Micapi.ro scrie că fotbalistul a acceptat deja termenii financiari propuși de alb-albaștri.
În afară de Andrei Ionescu, CS Universitatea Craiova îi mai dorește în lot pe Mihai Costea și Mihai Răduț, de la Steaua, dar și pe Srdjan Luchin și Laurențiu Rus, de la Dinamo. Șansele ca aceștia să poată fi aduși în Bănie sunt, însă, foarte mici.
Etichete: andrei ionescu , ionescu , cs universitatea craiova , csu craiova , ionescu craiova , andrei ionescu craiova , andrei ionescu ferencvaros , andrei ionescu steaua , transfer ionescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...