Video Exclusiv "Am știut unde venim". Oprița a spus că nu va încasa prima de obiectiv la CSA Steaua
articol scris de Digi Sport16.06.2023, 12:06
CSA Steaua a reușit să încheie pentru al doilea an la rând pe loc promovabil, însă "Militarii" nu vor putea evolua în SuperLigă, din cauza formei de organizare publică a clubului.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
"Am știut unde venim". Oprița a spus că nu va încasa prima de obiectiv la CSA Steaua
La scurt timp după încheierea sezonului, CSA Steaua s-a despărțit de 16 jucători, însă Daniel Oprița a ținut să-i liniștească pe aceștia. Antrenorul roș-albaștrilor a spus că toți cei care au avut primă de obiectiv în contract își vor primi drepturile, mai puțin el și staff-ul său, chiar dacă echipa a încheiat pe un loc promovabil.
"Din câte știu, nimeni nu a primit vreo primă pentru obiectiv. Se vor da mai târziu, pentru că au în contract. Eu nu voi lua vreo primă, chiar dacă am promovat de pe locul doi... Nu suntem în Liga 1, asta este.
Nu o va lua nimeni din staff. Din punct de vedere sportiv, am reușit, dar asta este. Am știut unde venim și ne-am asumat lucrul acesta. Suntem în al doilea an... Asta este. Fiecare jucător își va primi însă tot ce are trecut în contract", a spus Oprița, pentru Digi Sport.
Daniel Oprița a decis să continue la CSA Steaua! Ce a spus despre viitorul clubului
După ce s-au despărțit de aproape toți jucătorii importanți, cei de la CSA Steaua vor trebui să o ia de la capăt și să contruiască un lot competitiv. Pentru asta, Daniel Oprița a anunțat că a decis să rămână la echipă și crede că oficialii clubului vor rezolva, într-un final, situația echipei din punct de vedere administrativ.
"Am luat și asta în calcul (n.r. să plece), dar până la urmă mai am un an de contract. Am vorbit cu domnul comandant, mi-a spus că trebuie să îmi respect contractul și mi-a dat asigurări că s-ar putea rezolva cu drept de promovare. Se discută, se încearcă, dar mai vedem. Și în anii trecuți s-a spus că se va rezolva...
Există semnale mai clare. Anul trecut s-a vorbit despre schimbarea Legii Sportului, dar acum nu mai există această variantă. Luăm în calcul asocierea cu un privat, am înțeles că se discută și sper să se rezolve", a mai spus Oprița.
Etichete: csa steaua , liga 2 , daniel oprita
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...