Exclusiv Accidentare horror la ASU - Pandurii! Ambulanța a venit după 20 de minute. ”M-am ales cu trei fracturi!”
24.11.2018, 22:16Partida dintre ASU Politehnica Timișoara și Pandurii Târgu Jiu, scor 1-1, din etapa a 18-a din Liga 2, penultima a turului, a avut parte de un moment neplăcut. În minutul 12 al partidei, la un duel pentru balon, Denis Brînzan (21 de ani) a fost faultat grav de Vidrășan. Mijlocașul bănățenilor l-a lovit în plină figură pe căpitanul gorjenilor iar acesta a căzut secerat la pământ. Brînzan a avut nevoie de îngrijiri medicale serioase, astfel că a fost nevoie de intervenția medicilor. Problema a fost că Ambulanța care se afla la stadion nu era dotată cu tot ce trebuie, astfel că a fost nevoie să mai vină o a doua Ambulanță. În tot acest timp, Brînzan, căruia i s-a pus în prelabil un guler cervical, a așteptat 20 de minute întins pe gazon!
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Galerie Foto
Contactat de Digi Sport, Brînzan a povestit întreaga scenă horror. ”Acum pare că sunt ceva mai bine, dar să vedem cum va fi dimineață. Cert este că m-am ales cu trei fracturi, una de piramidă nazală, una de pomete și una de maxilar așa că vor urma trei operații. Mă doare, dar sper să trec cu bine peste acest moment”, a spus Brînzan, în exclusivitate pentru digisport.ro.
Brînzan a spus că nu-și mai aduce aminte prea mult de momentele care au urmat după accidentare. ”Știu că a fost o minge lungă spre portar, eu am sărit la cap pentru a degaja, moment în care am simțit o puternică lovitură în față și m-am prăbușit. Nu știu cine m-a lovit și nici nu contează. Nu a fost un fault intenționat!”, a mai spus căpitanul gorjenilor.
Denis Brînzan: ”Mi-au pus o branulă și mi-au luat tensiunea!”
Apoi, fotbalistul celor de la Pandurii a spus că a fost nevoit să aștepte sosirea unei Ambulanțe care să-i asigure îngrijirile de care avea nevoie.
”Imediat după incident mi s-a pus o branulă, mi s-a luat tensiunea după care mi-au pus un guler cervical. Și atât. A trebuit să aștept să vină o a doua Salvare. Am așteptat, cred că 15-20 de minute, nici nu mai știu, ca să vină. Apoi, doctorii de acolo mi-au schimbat gulerul cervical, după care m-au transportat la spital”, ne-a mai spus Brînzan.
Denis Brînzan a ținut să precizeze că nu-i poartă pică lui Vidrășan: ”Nu sunt supărat pe băiatul acela, pentru ca cel mai probabil nu a fost o lovitura intenționată, ci una întârziată”.
Căpitanul celor de la Pandurii a primit îngrijirile medicale la Timișoara, dar nu a rămas internat peste noapte. Fotbalistul a revenit la Târgu Jiu, alături de colegi, dar urmează să ajungă la București zilele viitoare pentru cele trei operații.
Accidentare horror și la Constanța! Twumasi, la un pas de tragedie. Dus de urgenţă la spital
O nouă accidentare gravă s-a petrecut pe un teren de fotbal de la noi, la partida SSC Farul-Dacia Unirea Brăila, scor 2-0. Partida a avut loc în cadrul etapei a 18-a a Ligii a 2-a. În minutul 32 al disputei jucate de echipa lui Ciprian Marica, Yeboah Twumasi, 25 de ani, s-a ciocnit cap în cap cu un adversar, Hamza Ben Abda, 23 de ani, şi ambii jucători au rămas la pământ.
Twumasi s-a lovit mai rău. Atât de rău încât personalul medical prezent la meci a luat decizia să-l transporte de urgenţă la spital cu ambulanţa.
Etichete: clasament liga 2 , program liga 2 , meciuri liga 2 , asu poli-pandurii , acidentare horror fotbal
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...