Exclusiv A impresionat în Liga 2 la echipa lui Flavius Stoican, acum e pe "radarul" formațiilor din Liga 1
articol scris de Digi Sport19.12.2020, 11:22
Daniel Paraschiv (21 de ani), atacantul formației din Liga 2, Viitorul Pandurii, a avut evoluții excelent în această toamnă, șase goluri în 11 partide, și a atras atenția formațiilor din eșalonul de elită din România.
SuperLiga: 'U' Cluj - Farul, duminică, 16:00, DGS 1
SuperLiga: Universitatea Craiova - FCSB, duminică, 21:00, DGS 1
Liga 2, transmisă în direct de Digi Sport, a avut în a doua parte a anului 2020 câteva meciuri de un nivel foarte bun, iar șefii grupărilor din Liga 1 s-au uitat cu atenție la tinerii care joacă în eșalonul al doilea pentru a miza pe fotbaliști tineri cu mare potențial de creștere. Surpriza Ligii a doua a devenit Viitorul Pandurii, grupare care a încheiat anul pe poziția secundă, cu 26 de puncte în 14 partide, la patru puncte distanță de liderul U Craiova 1948.
Daniel Paraschiv, monitorizat de Sepsi, UTA și Clinceni
Flavius Stoican a mizat în atac pe Daniel Paraschiv, un atacant de careu crescut la Luceafărul, iar tânărul jucător nu l-a dezamăgit. A marcat de șase ori în 11 partide și a atras atenția formațiilor din Liga 1, după ce sezonul trecut a fost monitorizat și de Universitatea Craiova. Digisport.ro a aflat că Paraschiv e monitorizat în acest moment de trei formații din primul eșalon, Sepsi, UTA și Academica Clinceni, grupări care încearcă să-l ia în perioada de transferuri din iarnă, care debutează pe 18 ianuarie și se încheie pe 15 februarie.
Daniel Paraschiv, pe locul al treilea în topul golgheterilor din Liga 2
Născut în Brașov, Paraschiv a înscris în meciurile cu Rapid (scor 1-3), Comuna Recea (scor 4-3), Petrolul (scor 1-1), Metaloglobus (scor 2-1) și Pandurii Târgu Jiu (scor 4-3), partidă în care a marcat de două ori. Paraschiv se situează pe locul al treilea în clasamentul golgheterilor din Liga 2, la egalitate cu Marius Coman (Comuna Recea). Pe primul loc se află Claudiu Bălan (U Craiova 1948), cu 8 reușite, iar pe poziția secundă se află Ovidiu Herea (Metaloglobus) și Cătălin Hlistei (Rapid), ambii cu câte 7 goluri.
Etichete: viitorul - pandurii , daniel paraschiv
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Liderul cecen Ramzan Kadîrov a declarat, sâmbătă, că a revocat ordinul dat trupelor sale de a nu...