Video "A fost deja vu, trebuie să acceptăm injustiția". Reacția lui Viorel Moldovan, după a treia înfrângere cu Petrolul
articol scris de Digi Sport25.10.2020, 17:29
Petrolul a pierdut meciul cu U Craiova 1948, disputat pe teren propriu, în runda a noua din Liga 2, scor 0-1, iar ploieștenii au ajuns la trei eșecuri pe teren propriu în acest sezon.
Serie A: Parma - Monza, sâmbătă, 16:00, DGS 1
Serie A: Empoli - Genoa, sâmbătă, 16:00, DGS 4
William Baeten a înscris unicul gol al partidei, pentru olteni, în minutul 12, iar debutantul Steve Beleck a ratat un penalty pentru Petrolul în minutul 84, când a trimis în bară.
Viorel Moldovan, după Petrolul - U Craiova 1948: "A fost deja-vu. Trebuie să acceptăm injustiția și să mergem mai departe"
La finalul partidei, Viorel Moldovan s-a arătat nemulțumit de rezultat, spunând că echipa sa merita măcar un egal din duelul cu Craiova. Antrenorul Petrolului a vorbit și despre jocul adversarei de astăzi.
"Parcă a fost deja-vu. Am mai văzut filmul acesta. Până la urmă, consider că meritam mai mult de la acest joc pe care l-am controlat cap-coadă, dar nu am reușit să marcăm. Am avut și penalty-ul acela ratat. Până la urmă, trebuie să acceptăm injustiția și să mergem mai departe.
Nu mă îngrijorează situația, încă nu e nimic jucat. Trebuie să câștigăm restanța de miercuri cu Slatina. Am văzut atitudine la echipa mea, am încercam să jucăm. Poate ne-a lipsit puțin inventivitatea în anumite momente, să-i punem în dificultate pe cei de la Craiova, dar când ai o asemenea apărarea în față e destul de greu.
Da, am decis să bată Steve. Balint a obținut acel penalty, nu am vrut să execute el. Era proaspăt, intrat de pe bancă, mai fresh mental. Asta e situația, penalty-ul se ratează, nu se apără. Păcat, cred că puteam și meritam să obținem mai mult de la acest joc.
Craiova e o echipă pragmatică. Pe faza ofensivă poate ați văzut altceva, nu vreau să fac aprecieri. Au venit aici, și-au atins obiectivul. Știam că așa vor interpreta jocul, nu aveau nimic de pierdut. Aveau și poziționarea mult mai bună în clasament. Pentru noi era imperativ să câștigăm", a declarat Moldovan, după meci.
În urma acestui rezultat, Petrolul a rămas pe locul 7, cu 13 puncte acumulate în opt runde, în timp ce U Craiova 1948 și-a recăpătat poziția de lider în Liga 2, cu 20 de puncte în opt jocuri.
VIDEO Rezumatul meciului Petrolul - U Craiova 1948 0-1
Etichete: liga 2 , petrolul , viorel moldovan , valentin balint , u craiova 1948
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un bărbat a fost împuşcat mortal, vineri, la o partidă de vânătoare din judeţul Vrancea. Potrivit...