Ziua în care Pablo Cortacero și Alex Couto pot redeveni oficial conducători la Dinamo. Totul depinde de justiție
articol scris de Digi Sport20.01.2021, 20:17
Dinamo traversează cea mai grea perioadă de la înființare. Fără bani, cu multe probleme interne, clubul despre care Cristi Borcea a spus că va ajunge la faliment se află acum în fața unui alt moment vital.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Pablo Cortacero și Alex Couto au acționat în instanță decizia Consiliului de Administrație a clubului Dinamo, din data de 27 noiembrie 2020, când cei doi au fost înlăturați din conducerea clubului.
Ziua în care Pablo Cortacero și Alex Couto pot redeveni oficial conducători la Dinamo. Ce se poate întâmpla joi
Sunt două variante clare. Prima este cea în care justiția va considera că totul a fost legal, situație în care DDB va rămâne la conducere. A doua, cea în care se va decide că ședința nu a fost legală și astfel spaniolii vor reveni la putere.
Cei doi spanioli au înregistrat plângerea la Tribunalul București la data de 7 decembrie 2020 iar mâine, joi, 21 decembrie 2021 este primul termen din acest proces.
Cortacero și Couto nu vor fi prezenți la tribunal. Cei doi și-au motivat absența prin faptul că se află în Spania și că nu pot ajunge la București, deocamdată, din cauza restricțiilor de COVID-19.
Când vor putea redeveni Pablo Cortacero și Alex Couto oficial la Dinamo
Dacă judecătorii vor decide că ședința CA din noiembrie nu a fost legală, atunci, cel mai probabil, se va decide ca Pablo Cortacero și Alex Couto să revină oficial la Dinamo, susține doardinamo.ro.
Mai mult, dacă decizia le va fi favorabilă spaniolilor, atunci tot ceea ce a semnat Constantin Eftimescu din postura de președinte al CA poate fi declarat nul! Pe asta se bazează spaniolii care vor să preia din nou controlul clubului chiar dacă mărirea de capital care trebuie făcută până pe 21 ianuarie nu a fost efectuată, în club neintrând niciun euro din Spania sau de la fundația Logaro din Londra, care ar fi urmat să vireze acești bani, conform informațiilor transmise de Cortacero, mai susține sursa citată.
Etichete: bani dinamo , ddb , pablo cortacero , alex couto
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...