Yevgen Konoplyanka a răbufnit la adresa lui Andrea Mandorlini și a trecut la fapte: ”I-am spus agentului meu!”
articol scris de Digi Sport14.12.2023, 16:53
Yevgen Konoplyanka (34 de ani) a acordat un interviu în presa din Ucraina, în care a vorbit despre situația sa de la CFR Cluj. Fotbalistul ucrainean a evoluat doar în patru partide la gruparea din Gruia și a acumulat doar 54 de minute pe teren.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Ioan Varga, patronul CFR-ului, a anunțat că ucraineanul s-a confruntat cu o accidentare, însă este convins că Yevgen Konoplyanka va fi un om de bază pentru Andrea Mandorlini în play-off.
Yevgen Konoplyanka: ”Le-am spus celor din club că nu îmi văd viitorul aici cu acest antrenor!”
Cu toate acestea, Konoplyanka pare să își piardă răbdarea în legătură cu situația cu care se confruntă la fosta campioană a României.
Jurnaliștii ucraineni au fost curioși de ce fotbalistul cu 87 de meciuri la echipa națională și care a mai evoluat în trecut la formații precum Sevilla, Schalke 04 sau Șahtior Donețk nu a reușit să se impună la CFR Cluj.
”Din ce motiv nu ai reușit să te impui la CFR Cluj?”, a fost întrebarea pe care ucrainenii i-au adresat-o lui Yevken Konoplyanka.
Konoplyanka a spus clar și răspicat că vinovat pentru acest lucru este Andrea Mandorlini. Acesta s-a declarat foarte nemulțumit de felul în care este tratat de tehnicianul italian și a transmis că a luat deja măsuri.
Concret, Konoplyanka a transmis în cadrul clubului că nu își vede viitorul alături de CFR Cluj, cât timp pe banca tehnică se va afla Andrea Mandorlini.
”Comportamentul antrenorului (n.red. Andrea Mandorlini), pe care nu îl înțeleg nici acum. Înainte să merg acolo, l-am sunat pentru a mă asigura că are nevoie de mine. Cei din club mi-au spus că vor să mă vadă. Am vorbit cu el la telefon, mi-a spus că mă așteaptă la echipă.
Mi-a arătat ce sistem joacă, pentru că știam că lui îi place să joace 5-3-2, iar asta însemna că eu pot juca doar atacant și știu că la 34 de ani nu va fi ușor să devin atacant, dar mi-a spus că vrea să schimbe sistemul în 4-3-3.
Asta a schimbat totul în acel moment, dar când am ajuns la echipă nu m-a folosit deloc, nici măcar acum. De ce?
După o lună, am decis să îl întreb de ce nu joc, din moment ce sunt în formă foarte bună la antrenamente, dar nici după acest lucru nu am fost nici măcar o dată titular. Mi-a explicat că nu a schimbat încă sistemul și că îi este dificil să îmi găsească un loc.
L-am întrebat: ’Atunci de ce sunt aici? Nu am venit pentru bani, am venit să joc și să câștig trofee’, iar el nu a putut să îmi răspundă. Mi-a spus doar că și lui îi este greu să ia anumite decizii. Nu știu ce poate însemna asta, dar nu sunt deloc mulțumit de această situație. I-am spus agentului meu să le transmită celor din club că nu îmi văd viitorul aici cu acest antrenor”, a declarat Yevgen Konoplyanka, conform sport.ua.
Meciurile în care a jucat Konoplyanka la CFR Cluj:
- Adana Demirspor - CFR Cluj 2-1 (15 minute)
- U Cluj - CFR Cluj 3-4 (4 minute)
- CFR Cluj - Oțelul Galați 0-0 (25 de minute)
- Hermannstadt - CFR Cluj 1-0 (10 minute)
Etichete: cfr cluj , ucraina , andrea mandorlini , yevgen konoplyanka
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...