”Vreau să-i felicit pe cei de la Dinamo”. Ce spune Păun după victoria ”la limită” a CFR-ului
articol scris de Digi Sport05.04.2021, 23:26
VIDEO CFR Cluj - Dinamo 1-0. Alexandru Păun (26 de ani) a contribuit decisiv la victoria ardelenilor în fața lui Dinamo. Atacantul a construit faza din care Omrani a marcat unicul gol al partidei.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Chiar dacă Dinamo a jucat aproape o oră cu doi oameni mai puțin, CFR a avut o misiune grea cu echipa lui Gigi Mulțescu. Ardelenii se gândesc acum la ultima etapă a sezonului regulat, cu Universitatea Craiova.
Alexandru Păun: ”Vreau să-i felicit pe cei de la Dinamo”
„Ne-am chinuit în această seară, parcă am avut un deja-vu de la meciurile trecute în care nu am reușit să marcăm acasă. Cel mai important este că, până la urmă, am reușit să marcăm și să luăm cele trei puncte. Aici vreau să-i felicit pe cei de la Dinamo, au avut un spirit extraordinar, dăruire, și-au dat viața pe teren.
Chiar dacă au jucat cu doi oameni mai puțin încă din prima repriză. Cred că că ne-am creat multe ocazii, portarul lor a fost extraordinar, a avut câteva intervenții bune. Suntem la un punct în spatele FCSB-ului, ne-am apropiat față de etapa trecută și avem un moral bun pentru meciul cu Craiova.
Într-adevăr, această regulă cu înjumătățirea mereu ne-a dezavantajat. Mergem la Craiova să luăm cele trei puncte și sper să încheiem sezonul regulat pe primul loc. FCSB are un meci extrem de greu la Sfântu Gheorghe”, a spus Păun.
După această partidă, CFR Cluj a ajuns la 63 de puncte și este la un singur punct în spatele liderului FCSB. Dinamo rămâne pe locul 14, cu 27 de puncte.
VIDEO cu rezumatul partidei CFR Cluj - Dinamo 1-0
Etichete: dinamo , cfr cluj , cfr cluj dinamo , alexandru paun
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...