"Vor să lucreze cu mine!" Cine sunt jucătorii care l-au anunțat pe Rednic că vor să vină la Dinamo
07.12.2018, 15:39Mircea Rednic a dezvăluit planul pentru perioada de transferuri din iarnă. Astfel, "Puriul" a anunțat că vor veni mai mulți jucători români care evoluează în străinătate. De asemenea, tehnicianul dinamoviștilor a dezvăluit că jucătorii respectivi chiar își doresc să joace pentru Dinamo.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
"Nu e mai greu (n.r. - să transfere jucători români), vor veni și jucători români. Sunt chiar jucători care au cerut să revină în țară și vor să lucreze cu mine. Joacă în străinătate și vor să revină. Sunt jucători pe care îi cunosc, jucători care au jucat aici foarte bine și vor să se întoarcă. Vor să se întoarcă la Dinamo", a spus Mircea Rednic.
Primul pe lista la care a făcut referire Mircea Rednic este fostul căpitan al celor de la Dinamo, Cosmin Matei. Acesta joacă în prezent la turcii de la Genclerbirligi, unde a înscris 2 goluri în cele 7 meciuri în care a evoluat. De altfel, cel care l-a recomandat pe Matei este noul team manager al lui Dinamo, Ionel Dănciulescu, scrie Gazeta.
Pe lângă Cosmin Matei, la Dinamo ar putea veni încă doi jucători români. Este vorba de Ioan Hora, fost campion cu CFR Cluj, și Adrian Scarlatache. Primul este liber de contract după ce s-a despărțit de Akhisarspor, în timp ce Adrian Scarlatache joacă la FK Zira.
Rednic a răbufnit: "M-ați omorât cu Tade ăsta, zici că e Messi! L-am trimis în Turcia". Un jucător venit în probe e OUT
Sosit la Dinamo în urmă cu 3 săptămâni, Tade nu a jucat niciun meci oficial la gruparea din Ștefan cel Mare. A bifat un amical, însă apoi s-a accidentat. "Noi pe Tade l-am căutat la inimă, dar trebuia să îl căutăm mai jos, că e fotbalist. M-ați omorât cu Tade ăsta, zici că e Messi. Tade, Tade. L-am trimis în Turcia, la Acibadem, să îi mai facă un control.", a declarat Mircea Rednic.
Gregory Tade riscă să plece de la Dinamo înainte de a apuca să debuteze oficial în tricoul "câinilor". "Alb-roşii" se gândesc să renunţe la serviciile fostului atacant al lui CFR Cluj şi FCSB.
Tade a avut probleme medicale încă din momentul sosirii la Dinamo şi a jucat pentru echipa lui Mircea Rednic doar o repriză, într-un amical contra Concordiei Chiajna.
Ce transferuri mai face Dinamo? Diarra nu semnează
Ulterior, tehnicianul lui Dinamo s-a referit și la situația lui Abdel Diarra (23 de ani), fotbalist sosit în probe.
"Nu va semna cu Dinamo. E un jucător care a venit în probe, nu a trecut examenul care a fost făcut la Fundeni, pentru că știți ce s-a întâmplat cu Ekeng. Eu am spus că nu se face acest transfer dacă medicul a spus că are probleme", a mai spus Rednic.
Etichete: mircea rednic , adrian scarlatache , transferuri dinamo , cosmin matei
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...