Video Voluntari a fost aproape de primul punct din istorie cu Dinamo: "Meritam cel puţin un egal"
22.07.2018, 23:21VIDEO Dinamo - FC Voluntari 2-1 | FC Voluntari a condus în Ştefan cel Mare, dar în cele din urmă a pierdut în prima etapă a Ligii 1 şi continuă tradiţia nefavorabilă a duelurilor cu Dinamo.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Ilfovenii au doar înfrângeri împotriva alb-roşiilor, o serie negativă care ar fi putut fi oprită pe finalul partidei de duminică. În minutul 89, Adrian Bălan a ratat uluitor din 2 metri, iar echipa lui Daniel Opriţa a plecat fără punct din "Groapă".
VIDEO: Ratarea lui Bălan
"Nu ştiu dacă nu a mers ceva în seara asta. Echipa a prestat un fotbal bun, puteam pleca de aici cu un punct sau puncte. Eu cred că meritam cel puţin un egal, dacă nu era acea fază de lipsă de concentrare. Dacă nu luam gol la acea fază, puteam să îi mai surprindem pe contraatac. Ne-am închis bine în prima repriză, a fost de la un capăt la altul un meci echilibrat", a declarat Opriţa, la sfârşitul meciului.
FC Voluntari a avut 1-0, după golul lui Ricardinho, dar nu a putut păstra avantajul decât 4 minute, spre dezamăgirea antrenorului de 36 de ani.
"La pauză le-am zis băieţilor că putem câştiga, să avem mai mult curaj. Am ajuns foarte bine în careu. Dar asta a fost, eu îi felicit pe băieţi, au făcut un meci bun. Avem mulţi jucători noi, a fost o perioadă scurtă în care a trebuit să punem la punct foarte multe lucruri. În această situaţie, eu zic că ne-am descurcat foarte bine", a precizat Opriţa.
Prestaţia ilfovenilor merită apreciată, în contextul în care echipa care a jucat împotriva lui Dinamo a fost formată în cea mai mare parte din jucători sosiţi de puţin timp la club. Printre cei care nu au mai intrat în planurile noului staff tehnic se numără şi veteranul Costin Lazăr (37 de ani).
"Am considerat că pe acele poziţii am adus jucători care pot să acopere mai bine zona. Nu e niciun fel de problemă", a explicat Daniel Opriţa.
Portarul celor de la Voluntari, Virgil Drăghia, era la rândul său extrem de dezamăgit pentru modul în care echipa sa a plecat învinsă din Ştefan cel Mare.
"Am condus cu 1-0, dar din păcate nu am reuşit să ţinem de rezultat. Şi la 2-1 am avut câteva ocazii. Dar suntem o echipă profesionistă, am încercat să dăm totul pe teren şi la fel vom proceda şi în meciurile următoare", a spus portarul de 27 de ani.
Etichete: liga 1 , dinamo , daniel oprita , voluntari , adrian balan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...