Foto Vlad Chiricheș, alături de Mihai Pintilii după ce s-a scris că fundașul poate reveni la FCSB în această vară
articol scris de Digi Sport08.07.2023, 14:46
Vlad Chiricheș (33 de ani) este o țintă clară pentru FCSB în această vară, iar fundașul este așteptat de Gigi Becali (65 de ani) să dea un răspuns final.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Vlad Chiricheș, alături de Mihai Pintilii în perioada în care se vorbește despre revenirea fundașului la FCSB
În ultimele zile, subiectul Chiricheș la FCSB a fost abordat inclusiv de presa din Italia, care a anunțat că internaționalul român are oferte să revină în țara natală. Cu toate acestea, fotbalistul pare că este mai tentat să continue în străinătate, însă nu este nimic sigur până nu îi va spune hotărârea sa și lui Gigi Becali.
Până atunci, Chiricheș și-a petrecut timpul liber alături de Pintilii, în Constanța, la un celebru festival de muzică. Alături de cei doi a fost și Alexandru Chipciu, cel care a refuzat să revină la FCSB în această vară.
- Chiricheș, Pintilii și Chipciu au evoluat împreună la FCSB, dar și la naționala României
Relația foarte bună dintre Chiricheș și Pintilii poate fi "cheia" mutării din această vară. Concret, cei doi se cunosc încă din anul 2008 și au evoluat împreună atât la Internațional Curtea de Argeș, cât și la Pandurii, FCSB, dar și la echipa națională a României. Mai mult, "Pinti" este și nașul actualului fundaș al lui Cremonese, din anul 2014.
Vlad Chiricheș vrea să continue în Italia
Potrivit jurnaliștilor italieni, Vlad Chiricheș are anumite oferte din străinătate, iar una dintre acestea este din România. În ciuda propunerilor avute, internaționalul român vrea să continue în fotbalul italian, iar publicația Calciomercato.it notează că formația Cagliari ar putea face o ofertă în această vară.
Cel mai probabil, Chiricheș își dorește să mai prindă un contract în străinătate și după aceea să revină în România, acolo unde ar urma să evolueze la FCSB, echipă de la care a plecat în "fotbalul mare" în anul 2013.
Etichete: chiriches , pintilii , chipciu , superliga , fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Indiferent de vârstă, românii își pot face gratuit, anual, o serie de analize medicale în unitățile...