Vlad Achim, nervos după ce U Craiova 1948 a pierdut meciul cu Universitatea Cluj: ”Nu ai șmecherie fotbalistică”
articol scris de Digi Sport29.07.2023, 08:17
U Craiova 1948 a pierdut împotriva Universității Cluj, pe teren propriu, cu scorul de 3-4, în etapa a 3-a a SuperLigii, după ce oltenii au revenit de la 0-1 pentru adversari și au condus cu 3-2 în minutul 77.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
În urma acestui insucces, echipa patronată de Adrian Mititelu (55 de ani) se află pe penultimul loc al clasamentului, cu 0 puncte obținute din 3 meciuri.
Vlad Achim, extrem de nervos după U Craiova 1948 - U Cluj
La finalul meciului, Vlad Achim (34 de ani), căpitanul lui U Craiova 1948 și unul dintre cei mai experimentați jucători ai echipei din Bănie, s-a arătat extrem de furios după ce formația sa nu a reușit să obțină nici măcar un punct din această partidă, chiar dacă a condus de două ori pe tabelă (cu 2-1 în minutul 60 și cu 3-2 în minutul 77).
”Ei erau dărâmați, i-am băgat în joc, prin jocul nostru moale. Când nu ai șmcherie fotbalistică, nu știi să închizi jocul, înseamnă că nu ești pregătit pentru mai mult. Trebuie să învățăm, nu se poate să pierdem un asemenea meci. Le-am permis noi. Când ai spații și nu închizi jocul, asta se întâmplă.
Puteam să dominăm. O naivitate cum doar la noi se poate întâmpla. Nu se învață nimic, se continuă așa. Dacă continuăm așa, nu avem șanse să creștem. Niște greșeli copilărești. E al treilea an, deja nu mai e permis. Să fii moale, să tratezi acțiuni lejer, nu este permis așa ceva.
Jocul nu e rău, dar aceste lucruri ne costă scump. Să iei așa 4 goluri, foarte grav. Să se ia măsuri dacă nu se reglează”, a mărturisit Vlad Achim la flash-interviul de la finalul acestei partide.
Vlad Achim, mijlocaș defensiv, a fost integralist în toate cele 3 partide jucate de U Craiova 1948 în noul sezon: înfrângerile 1-3 cu FCSB, 0-1 cu Sepsi Sfântu Gheorghe și 3-4 cu Universitatea Cluj.
De când s-a transferat la echipa olteană, în vara anului 2021, de la Dinamo, Achim a strâns 53 de meciuri în tricoul ”alb-albastru”, reușind să marcheze două goluri și să ofere două pase decisive.
- 250.000 de euro este cota de piață a lui Achim, potrivit Transfermarkt
Rezumat U Craiova 1948 - Universitatea Cluj 3-4
Etichete: universitatea cluj , vlad achim , u craiova 1948
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...