Viitorul este cea mai ofensivă echipă din Liga 1. Cifrele dezamăgitoare ale lui Dinamo
28.10.2016, 17:43Viitorul ocupă locul 3 după turul sezonului regulat al Ligii 1, iar clasarea foarte bună a constănţenilor nu e întâmplătoare. Echipa lui Gică Hagi a fost cea mai ofensivă la finalul primelor 13 etape. Marea dezamăgire, este Dinamo, depăşită în această ierarhie de formaţii precum FC Botoşani, Gaz Metan Mediaş şi chiar ACS Poli Timişoara.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Potrivit datelor InStat, publicate pe site-ul LPF, Viitorul a avut, în medie, 115 atacuri pe meci, fiind pe primul loc în clasamentul celor mai ofensive echipe din Liga 1 după prima parte a sezonului regulat.
Constănţenii sunt urmaţi de FC Botoşani şi Steaua, ambele echipe avândn o medie de 114 atacuri pe meci, în timp ce CFR Cluj completează podiumul, cu 110.
Marea dezamăgire este Dinamo, care, cu 100 de atacuri pe meci, este la egalitate cu CSM Poli Iaşi şi le depăşeşte doar pe Concordia şi FC Voluntari, ambele cu 96, şi ASA Tg. Mureş, cu 83.
Cu toate acestea, trebuie remarcat faptul că Viitorul are cele mai puţine goluri marcate dintre primele patru clasate, doar 16, în timp ce Dinamo este pe locul 2 în campionat la acest capitol (22 de goluri), unde lider este CFR Cluj (23 de goluri).
Steaua stă cel mai bine la numărul de atacuri poziţionale pe meci, cu o medie de 88, în timp ce CFR Cluj conduce la categoria contraatacuri (21).
Campioana Astra este echipa cu cele mai multe atacuri iniţiate pe partea stângă, cu o medie de 35, Viitorul şi FC Botoşani stau cel mai bine pe zona centrală, tot cu câte 35, moldovenii fiind lideri şi în privinţa atacurilor de pe partea dreaptă (40).
Etichete: steaua , liga 1 , lpf , dinamo , cfr cluj , viitorul , fc botosani
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...