Viitorul - Ceahlăul 2-0. VIDEO Golurile lui Tănase și Mitriță aduc prima victorie!
13.09.2014, 18:17După 6 etape fără succes, Viitorul a spart gheaţa în Liga 1. Prima victorie din acest sezon a fost reușită în fața Ceahlăului, echipă care își trecuse în cont 10 din ultimele 12 puncte puse în joc.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Florin Tănase a deschis scorul după 29 de minute, când a trimis sub bară mingea respinsă de Jovic la şutul lui Nikolov. Aflat în tribună, Gică Hagi si-a impulsionat în permanență jucătorii.
Încurajările "Regelui" au dat roade, iar Viitorul și-a dublat avantajul în minutul 52. Mitriţă a înscris cu un şut excelent din afara careului, sub bară.
Viitorul a rămas apoi în inferioritate numerică: Nikolov a văzut direct cartonaşul roşu în minutul 70 pentru un fault asupra lui Chitoşcă.
Nemţenii au ameninţat poarta adversă abia în prelungiri. Balauru a reţinut reluarea lui Marc, iar Mândruşcă l-a lovit pe portarul Viitorului şi a fost şi el eliminat.
Scor final 2-0, iar echipa lui Hagi şi-a trecut în cont primul succes, în etapa a șaptea, și are 6 puncte în acest sezon al Ligii 1.
PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR Digi Sport
LIVE TEXT:
Min 90+5. FINAL DE MECI! Viitorul câștigă cu 2-0 și obține primul succes din acest campionat.
Min 90+4. Marc a șutat pe jos, din 3 metri, Balauru a fost la post și a reușit să rețină. Avântat spre balon a țâșnit Mîndrușca, iar acesta l-a lovit în cap pe portarul Viitorului. Pentru acest gest, jucătorul Ceahlăului primește cartonașul roșu
Min 90. Partida a fost prelungită cu 4 minute
Finalul de meci este anost, fără ocazii mari. Viitorul se apără organizat, iar Ceahlăul nu găsește soluțiile spre poarta lui Balauru
Min 73. Ultima schimbare pentru Viitorul: Andelkovic este înlocuit cu D. Nedelcu
Min 70. Cartonaș roșu! Viitorul rămâne în 10 jucători după ce Nikolov este eliminat pentru o talpă pusă în abdomen unui adversar
Min 69. Schimbare Ceahlăul: Cârjan îi lasă locul lui Mândrușcă
Min 68. Florin Tănase a șutat de la limita careului, peste poartă
Min 66. O nouă schimbare în echipa gazdă: Cârstocea intră în locul marcatorului celui de-al doilea gol, Mitriță.
Min 62. Prima schimbare în lotul moldovenilor: Popadiuc intră în locul lui Gheorghiu
Min 53. Schimbare Viitorul: Bonilla este înlocuit cu Mărkuș
Min 52. GOOOOL VIITORUL! Echipa lui Hagi și-a dublat avantajul de pe tabelă după șutul frumos al lui Mitriță, sub bară, din afara careului
VEZI AICI GOLUL SUPERB AL LUI MITRIȚĂ
Min 46. A început a doua repriză. Ceahlăul a făcut o schimbare la pauză: Ștefănescu îi ia locul lui Pavel
Min 45. PAUZĂ! Viitorul conduce la pauză cu 1-0
Min 44. Chitoșcă a șutat din unghi, de la 12 metri, peste poarta Viitorului
Min 38. Marc a reluat cu capul, din centrul careului, dar Balauru a fost la post și a reușit să rețină.
Min 29. GOOOOOL VIITORUL! Nikolov a șutat din afara careului, sub transversală, portarul nemțenilor a respins în față, iar de acolo, Florin Tănase a trimis lejer în poartă și a deschis scorul.
VEZI AICI GOLUL MARCAT DE TĂNASE
Oaspeții sunt încurajați de un grup mic de suporteri, aproximativ 20, veniți cu un autocar de la Piatra Neamț
Min 15. În afara unor șuturi sterile, care nu au prins spațiul porții, niciuna dintre echipe nu se apropie de careul advers.
Min 5. Florin Tănase a fost extrem de aproape să deschidă scorul, dar a ratat întâlnirea cu balonul pentru doar câțiva centimetri. Benzar centrase în careu, însă Tănase, din plonjon, nu a nimerit mingea din apropiere
Min 1. A început partida
ECHIPELE DE START:
Viitorul: Balauru - Nikolov, Mamele, Daminuţă, Mitrea - Pană, Benzar - Mitriţă, Andelkovic, Fl. Tănase - Bonilla
Ceahlăul: Jovic - Dumitraş, Marc, Ichim, Slavickas - Achim, Gheorghiu - Chitoşcă, Clonin, Cârjan - Pavel
Etichete: viitorul - ceahlaul live , viitorul - ceahlaul video , viitorul - ceahlaul live video , viitorul - ceahlaul liga 1
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...