VIDEO Vitor Bruno a dedicat golul victimelor tragediei de vineri. Încă un gest superb al unui străin din Liga 1
01.11.2015, 21:47După Ousmane N'Doye, un al doilea jucător străin din Liga 1 își aduce omagiul victimelor tragediei de vineri seara din clubul Colectiv, în urma căreia 30 de persoane au murit și alte 90 sunt grav rănite. Drama națională a României l-a impresionat și pe jucătorul lui CFR Cluj.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Portughezul din atacul ”vișiniilor” a deschis scorul în derby-ul cu Steaua, în minutul 31, după o fază fabuloasă a clujenilor, în care nu mai puțin de nouă jucători au atins mingea înainte de gol. Lusitanul a sărbătorit golul alături de colegii săi, dar apoi a izbucnit în plâns și s-a îndreptat spre una din camere arătându-și banderola neagră de pe braț, pe care a sărutat-o.
De altfel, clujenii și-au arătat solidaritatea față de victimele incendiului de vineri seară și la startul partidei, când au desfășurat un banner imens, cu mesajul ”Condoleanțe, suntem alături de voi!”. În plus, echipa din Gruia a adus și o coroană la centrul terenului, aceasta fiind așezată pe punctul cu var de la centru în timpul momentului de reculegere.
Etichete: video , tragedie , incendiu , banner , doliu , condoleante , vitor bruno , banderola neagra , dedicat golul victimelor , coroana
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...