VIDEO Veste bună pentru Reghecampf. Raul Rusescu, din nou la antrenamente
10.04.2013, 18:06Accidentat serios la cap, în timpul primei reprize a meciului cu CSMS Iași, scor 3-1 (VEZI AICI VIDEO), când a fost zgâriat, involuntar, cu crampoanele pe frunte de către Chipciu, Raul Rusescu se simte bine acum.
Golgheterul roș-albaștrilor a revenit la antrenamentele lui Laurențiu Reghecampf și rămâne de văzut dacă va putea fi folosit în derby-ul cu Rapid (duminică, ora 20:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 1).
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Starea de incertitudine este legată de faptul că atacantul de 24 de ani a avut nevoie de șapte copci la nivelul frunții după lovitura primită duminică seară și nu se știe dacă până la ora de start a întâlnirii din Giulești își va reveni suficient pentru a face față cerințelor din teren.
Miercuri, Raul din Ghencea s-a antrenat separat și cel mai probabil abia sâmbătă seară sau duminică dimineață se va decide dacă va fi folosit sau nu contra elevilor lui Marian Rada.
Potrivit site-ului oficial al Stelei, iată care este situația medicală și a celorlalți jucători din lot care au probleme medicale
Paul Pârvulescu (24 de ani) - fundaș stânga sau mijlocaș stânga
Folosit ca titular contra ieșenilor, pe postul de fundaș stânga, Pârvulescu a suferit o contuzie pulmonară, ca urmare a unui contact pe care l-a avut cu Tătărușanu. Fotbalistul va reface în următoarele zile investigaţiile medicale pe care le-a efectuat în noaptea de duminică spre luni, când a stat internat în spital. Nu se pune problema să facă parte din lot pentru meciul cu Rapid.
Răzvan Stanca (33 de ani) - portar
Rezerva lui Ciprian Tătărușanu a fost implicată într-un accident rutier, care a fost urmat și de un incident, în urma căruia Stanca s-a ales cu o fractură la nivelul falangei distale a degetului 5 de la mâna stângă. Stanca va lipsi de la antrenamente aproximativ cinci săptămâni.
Stefan Nikolici (22 de ani) - atacant
Vârful roș-albaștrilor va reveni la antrenamentele echipei la finalul lunii aprilie, după ce a fost supus, în urmă cu o lună, la o intervenţie chirurgicală asupra meniscului.
Gabriel Matei (23 de ani) - fundaș dreapta
Jucătorul a fost supus, la sfârşitul lunii martie, ultimei intervenţii chirurgicale, unde s-a efectuat plastia definitivă a ligamentului încrucişat anterior. Matei va putea reveni la programul de pregătire al echipei peste aproximativ patru luni.
Faza în care s-a accidentat Rusescu
Etichete: steaua , raul rusescu , rusescu steaua , accidentare rusescu , rusescu antrenamente steaua
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...