VIDEO Un fan rapidist aflat în greva foamei a fost luat cu ambulanța de la stadion!
12.08.2013, 14:16UPDATE 14:35: Ambulanța care l-a luat pe Florin Alexandru părăsește stadionul "Giulești - Valentin Stănescu", locul protestului fanilor rapidiști. Aflat într-o stare destul de gravă, tânărul în vârstă de 18 ani, cunoscut cu probleme cardiace, a fost legat la perfuzii și va fi transportat la spital.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
"E destul de rău. Mi-a zis și mie că a urinat sânge de dimineață. Are și alte probleme. O să îl ducem la spital, pentru mai multe cercetări", a declarat doctorul de pe ambulanța venită la stadion.
Un alt suporter rapidist a acuzat o stare de rău. Medicii de pe ambulanță au vrut să îl transporte la spital împreună cu Florin Alexandru, însă ceilalți fani ai grupării vișinii au hotărât să îl ducă pe cont propriu și au plecat de la stadion chiar înaintea salvării.
Florin Alexandru, unul dintre suporterii rapidişti aflaţi în greva foamei la Stadionul Giuleşti-Valentin Stănescu, a leşinat luni după-amiază, iar ceilalţi fani au chemat ambulanţa.
Liviu Ungureanu, şeful galeriei echipei Rapid, a declarat că Florin Alexandru s-a simţit rău de dimineaţă. "Florin, băiatul care are probleme cardiace, a început de dimineaţă să urineze sânge, iar acum câteva minute a căzut pe jos. A leşinat şi am chemat salvarea, sper să îşi revină repede. Ambulanţa este pe drum, o să ne facem şi noi ceilalţi analizele", a spus liderul galeriei giuleştene pentru MEDIAFAX.
În vârstă de 18 ani, Florin Alexandru a comunicat medicilor la primul control medical efectuat, joi, că are antecedente cardiace. "Voi rezista cât este nevoie. Nu contează că am probleme cardiace, noi pentru Rapid ne-am născut şi pentru Rapid suntem gata să ne dăm viaţa. Rapid merită totul. Mi-e rău un pic, dar pentru echipa noastră trebuie să ţinem mereu steagul sus. Familia mea nu prea a fost de acord să intru în greva foamei, dar ştiţi cum este, 'Mamă, te iubesc, dar viaţa mea este Rapid'", declara, joi, Florin Alexandru.
Aproximativ 20 de suporteri ai FC Rapid au intrat, în 7 august, la ora 18.00, în greva foamei la Stadionul Giuleşti-Valentin Stănescu şi spun că nu vor înceta acest protest decât atunci când vor demisiona conducerile FRF şi LPF, vinovate în opinia lor de retrogradarea formaţiei favorite. Suporterii şi-au instalat corturi pe zona gazonată de lângă terenul de joc al arenei, în apropierea intrării la vestiare.
Etichete: greva foamei rapid , suporter rapid , suporter rapid lesinat , ambulanta fan rapid , un fan al rapidului a lesinat
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...