VIDEO U Cluj vrea să se întărească pentru returul Ligii I cu jucători din Germania, Olanda şi Portugalia
28.12.2014, 20:11Clujenii de la Universitatea au încheiat turul în afara zonei retrogradării şi caută soluţii pentru a fi siguri că vor juca şi în sezonul următor în Liga 1.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Antrenorul George Ogăraru şi preşedintele Vlad Munteanu vor să îşi întărească echipa cu câţiva fotbalişti străini. Oficialii "şepcilor roşii" urmăresc cu mare atenţie jucători din Germania, Olanda şi Portugalia, dar nu abandonează nici piaţa din România.
"Şi eu, şi George ne-am făcut de-a lungul carierei fotbalistice nişte contacte şi e normal să ne folosim de ele acum", a declarat Vlad Munteanu.
"Urmărim nişte jucători din Germania, Olanda şi Portugalia. Bineînţeles, şi din România, pentru că avem tineri talentaţi, care, cred eu, pot face diferenţa. Dacă nu în următoarea perioadă de transferuri, atunci încercăm să îi aducem în vară", a adăugat preşedintele ardelenilor.
Până atunci, Universitatea ar putea da câţiva jucători la naţională, pentru stagiul de pregătire din Antalya, acolo unde tricolorii vor evolua împotriva Bulgariei, Turciei şi Moldovei.
"Am discutat personal cu domnul Iordănescu şi m-a întrebat de câţiva jucători. Suntem în continuare în legătură cu federaţia şi sunt sigur că vor veni şi din partea noastră ceva nume", a mai precizat Vlad Munteanu.
Etichete: program digi sport , u cluj , video , liga i , digi sport , digisport , digi sport live , vlad munteanu , digi sport online
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...